Șoferi prinși băuți la volan

La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Deda au depistat, pe raza localității Bistra Mureșului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi condus un autoturism, implicat într-un accident cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

În aceeași zi, în jurul orei 23:47, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au depistat, pe raza comunei Aluniș, o femeie, în vârstă de 30 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele șoferiței, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*