Vă mai amintiți de vremurile când apa Canalului Morii îngheța și la Gat era „patinoarul” pentru cei cu piciorușe sprintene, cu toate că era destul de periculos? Din păcate acesta nu este singurul obicei uitat din Reghinul de altă dată, nici colindătorii nu mai vin să umple aerul micului nostru burg cu clinchete de zurgălăi și urări de bine. Și nu este un fenomen izolat…

Pentru că se apropie sărbătorile, ne-am asumat misiunea de a readuce în memoria reghinenilor obiceiuri și tradiții ale sașilor, cei care, în mare parte,  ne-au lăsat moștenire această urbe. Din păcate, acestea s-au păstrat foarte puțin, dar au rămas amintirile celor care au trăit timpuri care păstrau magia sărbătorilor de iarnă, și dacă acestea sunt povestite mai departe poate mai au șansa să supraviețuiască vremurilor pe care le trăim.

Despre atmosfera de altă dată a sărbătorilor de iarnă, dar și despre locuri a căror toponimie este necunoscută în mare parte reghinenilor de astăzi, Egon Eisenburger redă în povestirile sale publicate în diferite numere ale ziarului „Der Hihnemuerkt”. Așadar nu-mi rămâne decât să vă invit la o călătorie în trecut alături de îmbietoarea aromă a unui ceai cald sau a vinului fiert cu scorțișoară, boabe de piper negru și coajă de portocale: „Der Herlich Krást”, îngerii și chiar Tatăl ceresc nu întârziau să ne împodobească ferestrele caselor cu flori de gheață, pentru ca să nu uite copiii că se apropie seara sfântă și odată cu ea, Nașterea Mântuitorului. Încă înainte de aceasta sau chiar după, depinde cât era de harnică, baba iarnă își scutura rufele și zăpada înaltă acoperea orașul și satele. Nici o stradă a orașului nostru, de pe deal, nu ne era mai sigură, iar săniile noastre împreună cu noi, alunecau ca un fulger pe lângă „Kopáner”. Când eram elevi la gimnaziu, se cerea să mergem de la „Huia” (unde mișuna de lupi) până la „Podul de fier”, ceea ce realizam în mod fantastic cu bobul. Pe patinoar admiram perechile celor mari care se puneau apoi să danseze câte trei sau 8 perechi, iar apoi spre enervarea bătrânului Fromm, făceau un meci de hochei. Era așa de rece, iar dascălii rămâneau cu gura căscată că nimeni nu întârzia. Niciodată n-am sosit cu întârziere, deoarece „Tschitschintsch-ile” noastre frumoase, care se întindeau ca niște perle până la școală, erau vinovate de faptul că noi economiseam timp să ajungem la școală. A Crăciun mirosea deja de pe la Sfântul Nicolae…

Urmau apoi nopțile în care trebuiau să fie cuminți și să doarmă până ce venea „Helich Krást”, „Weihnachtsmann” sau „Christuskind” (Moș Crăciun). Adeseori, acesta vizita, în prealabil, librăria lui Graef Henrich și pentru cei mai cuminți copii lua cele mai frumoase și mai dorite cărți.

Apoi, în sfârșit, sosea Seara Sfântă…

În noaptea de Crăciun fundalul sonor al burgului era asigurat de clopotele ce vesteau venirea Mântuitorului, acompaniate de sunetul trompetelor și al tromboanelor care intonau „Puer Natus” sau „Vine, Vine Eroul cel Tare”.

În dimineața de Crăciun, la ora 5 sunau clopotele care chemau credincioșii la Slujbă. Primarul și oratorul comunității erau conduși spre biserică, cu făclii, fiecare acompaniat de către 3 maiștrii tineri ai fiecărei bresle, maistrul și secretarul breslei, șefii calfelor și calfe. În biserică erau așteptați cu lumânări aprinse, iar corul de băieți cânta „Quem pastores laudavere”, „Ascultați ce cântă azi îngerii”.

În seara de Crăciun, băieții care colindau primele versuri din „O König aller Frommen, o Jesu Davids Sohn” și recitau în dialect săsesc formula „Nehmen Sie vorlieb mit unserer kleinen Aufwartung, wenn wir bis über ein Jahr leben, wollen wir uns bessern” (Acceptați mica noastră curtoazie, că de vom mai trăi la anul, vom fi mai buni), primeau câțiva crăițari și mergeau mai departe.

Astăzi numai casele de pe acele ulițe au rămas martore peste ani ale vocilor răsunătoare de colindători, și câte or mai fi rămas neconsemnate. De aceea este important ca reghinenii să cunoască trecutul orașului în care trăiesc, așa cum a fost el. Și cum pot face asta? Ei bine, îi invit să fie curioși și să descopere mai multe în cărțile „Sașii din Reghin și împrejurimi” și „Umor și conviețuire la Reghinul Săsesc”, care mi-au fost și mie călăuze în această călătorie, și să ne viziteze la Centrul de Informare și Promovare Turistică unde le vom arăta cum să își redescopere orașul.

Simona Loredana BOGDAN