Târgu Mureș: Hai la teatru în orașul tău!
În weekendul 11-12 decembrie locuitorii orașului Târgu Mureș vor putea urmări proiecția spectacolului de teatru de păpuși „Alice și lumea minunată”, pe marile ecrane ale cinematografului Cineplexx Târgu Mureș. Spectacolul este programat pe 12 decembrie, de la ora 12:00, la Cineplexx Târgu Mureș din Shopping City Târgu Mureș.
Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografului. Costul unui bilet este de 26 de lei pentru adulți și de 22 lei pentru copii.
În cadrul campaniei „Hai la teatru în orașul tău!”, Teatru la Cinema pune la dispoziția cinematografelor piese de teatru produse de către cele mai importante instituții teatrale românești astfel încât ele să devină accesibile publicului iubitor de teatru de calitate.
În actualul context pandemic, Teatru la Cinema oferă o alternativă și celor care nu pot fi prezenți în sala de cinema.
„În ziua și la ora proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil și online, pentru a fi vizionat de către cei care nu pot să ajungă în sala de cinema sau care nu au un cinematograf în localitate. Și, de asemenea, pentru toți românii aflați în străinătate. Singura condiție pentru a vedea un spectacol de teatru din confortul propriei locuințe va fi existența unei conexiuni la internet”, precizează Mihai Penișoară, directorul general al companiei Teatru la Cinema.
În weekendul 11-12 decembrie spectatorii din orice localitate din țară sau românii stabiliți în afara granițelor țării pot urmări ONLINE următoarele piese de teatru:
12 decembrie, ora 11:00 – Degețica, teatru de păpuși pentru copii
12 decembrie, ora 12:00 – Alice și lumea minunată, teatru pentru copii
Această „democratizare” a accesului la piese de teatru de calitate este posibilă deoarece toate spectacolele Teatru la Cinema sunt disponibile și ONLINE, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane, pentru românii din zona urbană sau din cea rurală, din țară sau din străinătate. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro, cât și de pe www.scenatv.ro.