Magia Crăciunului la Grădinița PP1 din Reghin

Perioada dinaintea Crăciunului este cea mai îndrăgită de preșcolarii grupei germane de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Reghin. Tradițiile se îmbină cu predarea și astfel ies activități atractive și distractive, pline de cântece de Crăciun și colinde.

„Anul acesta grupa germană are un decor ușor atipic pentru că ne-am dorit să aducem căldura și atmosfera de sărbătoare mai aproape de copii și cum altfel, dacă nu cu un șemineu generos ca să spunem poveștile la „gura sobei”. În plus calendarul de Advent, mare cât ușă, ce ne-a fost dăruit de o bunică, este în fiecare dimineață punctul de atracție. Acolo, spiriduși nevăzuți lasă câte o surpriză pentru fiecare zi. Provocarea de a realiza un desen, un labirint să îl ajute pe Moșul să ne găsească, tot felul de activități creative menite să le stârnească imaginația.” spune Anabella Holircă, educatoare.  

Totodată au fost create diferite decorațiuni, care acum, în prag de sărbătoare înfrumusețează grupa celor mici. „Restricțiile actuale face imposibil accesul părinților în grădiniță și grupă, astfel că ne-am gândit să îi provocăm să creeze, împreună cu copiii lor, decorațiuni specifice pe care să le trimită în grupă. Astfel ne sunt aproape chiar dacă nu pot păși fizic în spațiul interior” spune educatoarea Kiss Brigite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*