155 e intervenții pentru pompierii mureșeni, la sfârșit de săptămână

În perioada 3 – 5 decembrie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 155 de intervenții, din care amintim – trei incendii, patru accidente rutiere, trei alte situații de urgență și 144 intervenții SMURD, după cum urmează:

Incendii:

Sâmbătă, 4 decembrie, în jurul orei 17:20, incendiu casă de locuit produs în municipiul Târgu Mureș, strada Arany Janos.

Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Incendiul s-a manifestat în interiorul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 10mp, în urma acestuia au ars deșeuri depozitate în interior. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp posibil. Exista pericolul ca acesta să se propage la un ansamblu de locuințe.

Din interior, pompierii militari au extras o victimă de sex feminin, de aproximativ 65 de ani, intoxicată cu fum, semi-conștinetă, fară a prezenta arsuri. Victima a primit ajutor medical de la echipajul de pe ambulanta SMURD, după care a fost transportată la UPU SMURD Târgu Mureș. Victima și-a revenit înainte de a fi transportată la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: foc deschis în spații închise (lumânare lăsată nesupravegheată).

Sâmbătă, 4 decembrie, în jurul orei 18:50, incendiu deșeuri produs într-un container din municipiul Sighișoara, strada Nicolae Filipescu.

Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. Au ars mase plastice și deșeuri menajere dintr-un container.

În această dimineață, în jurul orei 05:00, incendiu casă de locuit produs în localitatea Fițcău, comuna Aluniș.

Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda și pompierii voluntari din cadrul SVSU Aluniș. A fost vorba despre un incendiu produs la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 10mp, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Accidente rutiere:

Vineri, 3 decembrie, în jurul orei 20:00, accident rutier produs în localitatea Tagsoru, comuna Budești, județul Bistrița Năsaud.

Au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pompierii militari de la Secția de Pompieri Sărmașu. A fost vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, din interiorul acestuia s-au auto-evacuat cinci persoane. Doua dintre ele sunt de cod galben – au fost transportate la spital, iar trei au fost de cod verde – nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sâmbătă, 4 decembrie, în jurul orei 16:45, accident rutier produs pe raza localității Culpiu, strada Principală

Au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pompierii militari de la Punctul de Lucru Râciu. În accident au fost un singur autoturism implicat, iar în urma impactului au fost trei prsoane neîncarcerate, una de cod galben și două de cod verde, acestea au fost preluate de ambulanțele SAJ si SMURD.

Duminică, 5 decembrie, în jurul orei 09:00, accident rutier produs între localitățile Eremitu și Câmpu Cetății.

Au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata și pompierii voluntari din cadrul SVSU Eremitu. În accident a fost implicat un singur autoturism, iar în urma impactului o persoana de cod galben a fost preluată de ambulanta SMURD. Au mai fost două persoanecare nu au necesitat îngrijiri medicale.

Pe toată durata intervenției, s-a circulat alternativ pe un singur sens de mers.

Tot duminică, 5 decembrie, în jurul orei 18:10, accident rutier produs în municipiul Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului a fost acroșat un stâlp de electricitate, acesta a căzut pe carosabil, din cauza căruia circulația a fost blocată. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*