Mihai Dan Farcaș ,,Sunt adeptul conducerii prin exemplul personal”
Bilanțul primului an de mandat
Farcaș Mihai Dan este unul dintre cei 8 consilieri locali ai grupului PNL Reghin. Acesta își dorește să demonstreze celor care, prin votul lor, i-au acordat încrederea de a-i reprezenta, că își va onora toate promisiunile făcute în fața alegătorilor. ,,Voi susține și voi lupta pentru dezvoltarea proiectelor pentru comunitate, sprijinirea mediului de afaceri local și al economiei locale și, nu în ultimul rând, atragerea de finanțări pentru proiectele deja existente” afirmă consilierul Farcaș Mihai Dan.
Dar mai multe despre activitatea sa din primul an de mandat, în interviul de mai jos:
Sunteți singurul consilier local ce și-a prezentat un raport de activitate la 12 luni! Ce v-a determinat să luați această inițiativă?
Sunt adeptul conducerii prin exemplul personal, și mi-aș dori să fiu o sursă de inspirație pentru cei din jur, pentru cei care doresc să facă ceva util pentru comunitatea reghineană, să-i determin să fie mai activi și mai prezenți cu proiecte, cu acțiuni și implicit cu realizări. Sunt conștient de efortul depus în primele 12 luni – și nu e vorba doar despre proiectele de HCL scrise și depuse, ci despre întreaga experiență acumulată, de cele peste 300 de proiecte HCL pe care le-am studiat și analizat și pentru care mi-am asumat răspunderea exprimării votului în ședințele de consiliu, în fața colegilor, dar în primul și în primul rând, în fața comunității.
Așadar, cum arată bilanțul ultimelor 12 luni?
Am început cu câteva obiective clare, bazate pe indicatori pe care să-i pot urmări. Și ca exemplu, unul din indicatorii măsurabili urmăriți de mine, și pe care doresc să-l menționez, se referă la numărul de proiecte de HCL inițiate de subsemnatul, aprobate de executiv și puse pe ordinea de zi, pentru dezbatere. Mi-am propus să realizez 1 proiect pe lună, iar până in 29 octombrie 2021, am reușit să-mi ating obiectivul propus, și anume 12 proiecte de HCL puse pe ordinea de zi .
În fapt, pentru mine, bilanțul ultimelor 12 luni este unul mult mai mare, deoarece întreaga activitate pe care am desfășurat-o, fiind și o provocare, m-a determinat să exploatez fiecare oportunitate, fiecare clipă disponibilă, în scopul câștigării experienței și a familiarizării cu fluxurile de lucru și procedurile existente în administrația locală. E important de știut că în 12 luni au fost în total 33 de ședințe, ordinare, extraordinare sau de îndată. Am avut un număr de 38 de ședințe de comisie pe partea de buget finanțe unde sunt membru, respectiv secretar în Comisia de Buget-Finanțe. Au fost peste 336 de proiecte de hotărâri de consiliu local aduse în vedere spre aprobare. Am conceput, scris și ulterior au fost adoptate, proiecte pe digitalizare, pe mediul de afaceri local și, la un pas foarte aproape, inclusiv proiecte de infrastructură. Am reușit să identific oportunitatea de a mări proiectul de achiziție de tablete și laptop-uri pentru școlile din oraș, de la o valoarea de aproximativ 3 milioane lei, la 11.9 milioane lei – de la 3 unități de învățământ, la 5 unități de învățământ (inclusiv grădinițele). Am reușit să atrag atenția, iar apoi să reduc partea de îndatorare a orașului, de la o finanțare de la TREZORERIA DE STAT, în sumă de 19.375.000 lei, la aproximativ 18 milioane. Și sunt multe alte exemple, care se regăsesc în arhiva de ședințe online ale orașului.
Și-acum ce urmează în următoarele 12 luni?
Voi continua să lucrez activ pentru țelul pe care mi l-am fixat, ca fiind cel mai important în acest proiect politic: PROIECTELE. În acest sens, am și depus în 01.11.2021 un nou proiect de HCL, prin care doresc să ofer tinerilor reghineni șansa să se implice și să participe în diverse activități – sportive în aer liber, pe terenurile și în curțile școlilor din oraș. Este un model aplicat în alte UAT-uri, pe care l-am adoptat și adaptat situației locale și pe care îmi doresc să-l văd pus în practică, iar ca rezultat tinerii și școlarii reghineni să iasă din case, să lase tabletele și televizoarele și să facă activități sportive pe terenul școlilor. Lucrez, în același timp, la un proiect care urmează să reglementeze Regulamentul de Organizare și Funcționare a comerțului stradal din Reghin, întrucât e un aspect ce ține de apanajul unui consilier local, și baza legală în care sunt autorizate și funcționează momentan agenții economici, este învechită și neactualizată.
Nu este des întâlnit, chiar excepțional aș zice, ca un consilier local să scrie proiecte de HCL. Ce v-a determinat să urmăriți această abordare? Ce presupune, de fapt, un proiect de HCL? Dintre cei 19 consilieri, câți au depus proiecte?
A scrie proiecte înseamnă a studia în amănunt problema/problemele pe care dorești să le evidențiezi, să le pui în lumină, prin acel Proiect de HCL. Apoi, urmează documentarea legală, expunerea de motive sau referat de aprobare și proiectul în sine, care poate include niciuna sau mai multe anexe. Nu e facil, dar cu timpul, îți formezi și dezvolți dexteritatea, apoi devine tot mai ușor. M-am decis să fac proiecte pentru faptul că este cel mai ușor mod de a ne cunoaște și de a interacționa cu executivul, adică cu întreaga echipă din administrația locală. Este un mod natural și eficient de a învăța administrație locală, proceduri, fluxuri, legislație etc. Este, în același timp, o modalitate de a reprezenta nevoile comunității prin uz de acțiune imediată și rezultate, nu doar vorbe și promisiuni deșarte, ce nu se îndeplinesc vreodată. Dintre cei 19 consilieri, lucrurile trebuie separate și în funcție de grupurile politice care dau membrii consiliului local. Știm că avem 8 consilieri PNL, 8 consilieri UDMR, 3 consilieri PSD/ALDE. Grupul UDMR au în portofoliu funcția de PRIMAR, iar PSD-ALDE au în portofoliu funcția de VICEPRIMAR. Nu este o motivație pentru niciunul din consilierii celor 2 grupuri politice, să scrie și să inițieze proiecte de HCL, atâta timp cât au prima, respectiv a doua cea mai importantă funcție din executiv. E mult mai ușor să transmiți ce vrei să faci, decât să parcurgi întreg procesul de a scrie un proiect de HCL. În schimb, colegii din grupul PNL, au fiecare o sarcină de îndeplinit și o anume pregătire profesională, pe care sunt responsabili să o pună în aplicare. Urmăriți-i și veți vedea că toți au inițiative și proiecte depuse.
O activitate de 12 luni cu rezultate și o comunitate ce aude tot mai des despre consilierul Farcaș Mihai Dan. Construiți ceva pentru 2024?
Am o singură miză și anume proiectele. Îmi doresc ca mandatul 2020-2024, din care fac parte în calitate consilier local, să lase rezultate vizibile, palpabile pentru oraș. Valoarea adăugată în acest proiect politic local doresc să fie simțită de întreaga comunitate, iar cel mai important lucru este ca tinerii reghineni să prindă curaj și încredere că și ei pot aduce o schimbare în bine, dacă se implică. Nu am mize politice pentru obținerea de funcții, întrucât mă consider un antreprenor în primul rând, iar companiile pe care le administrez îmi aduc mai multe satisfacții și beneficii profesionale și financiare. Dar pentru mine, politica locală înseamnă o etapă necesară, înseamnă sacrificiu, muncă și energie consumată pentru o perioadă limitată de timp, cu scopul principal de a demonstra că, dacă miza e corectă, pot apărea rezultate. Îmi doresc ca prin această abordare să deschid drumul pentru o nouă clasă politică locală. Ce va fi în 2024, în ceeea ce privește vreun proiect politic viitor, nu aș putea confirma astăzi! Dacă mai aloc energie, timp și resurse pentru a-l continua sau dacă las locul tinerilor care vin din urmă cu idei noi, energie și putere de muncă, bineînțeles oferindu-le sprijin și acces la know-how-ul deprins? Depinde foarte mult de nevoile comunității, de feedback-ul acesteia și, dacă în urma unei autoanalize, sunt mulțumit de ce am reușit să realizez. Recunosc faptul că ,fiind o fire ambițioasă și cu un ritm accelerat de a pune în aplicare acțiuni și proiecte, deranjez metehnele politicii, dar mie îmi place să privesc imaginea de ansamblu, în perspectivă. Învăț tot mai multe la nivel local, despre administrație, despre proiecte, dar deja interacționez și la nivel județean pe anumite spețe, chiar național. Simt că unele idei s-ar implementa mai eficient, mai rapid, abordând proiectul de sus în jos.
Dați-le cititorilor un exemplu de proiect sau idee, care s-ar implementa mai eficient de sus în jos.
Inițiativele legislative, oricare ar fi ele. Calculate ca timp de realizare, implementare și punere în aplicare, consider că sunt mult mai ușor de dus la capăt, din Parlament. În acest moment, colaborez cu anumiți colegi liberali din Parlament, pentru o inițiativă legislativă pe zona medicală. Îmi doresc maxim să actualizăm legislația actuală cu privire la condiționalitatea înființării de centre de donare / recoltare sânge, la nivelul spitalelor orășenești! Această nevoie, conform ultimelor discuții purtate cu colegii liberali din comisia de sănătate din Guvern, este o necesitate la nivel național, nu doar o constatare amară avută local, în urma dificultăților întâmpinate în realizarea de colete mobile de sânge, prin Asociația OUR LIFETIME. Dar mai am idei, ce ar veni în sprijinirea adopției și consumului de tehnologii ce oferă un grad ridicat de digitalizare a instituțiilor publice, susținerea mediului de afaceri și investițiilor la nivel național și multe altele
Un mesaj de încheiere?
Dacă oricine din comunitate, cu dorința și speranța că tot mai mulți tineri se vor mobiliza, simte și dorește să se implice și să fie parte din schimbare, îi spun să nu ezite, să nu renunțe și să ia atitudine. 2020-2024 este mandatul în care orașul nostru a început dezvoltarea sesizabilă, reală. Va fi nevoie de oameni care să dorească să se implice și din 2024 încolo, pentru că este o responsabilitate a fiecărui cetățean din comunitate.