Dorna Medical – centru de recoltare modern deschis la Reghin

Începând de luni, 23 august, reghinenii și nu numai au la dispoziție un nou centru de recoltare în Reghin: Dorna Medical. Cu o vechime de peste 20 de ani, Dorna Medical vă pune la dispoziție aparatură de ultima generație, cu sisteme informatice ultraperformante, care pot asigura o extraordinară acuratețe a rezultatelor.

Cu o rețea ultramodernă de laboratoare clinice, centre de imagistică și o policlinică, Dorna Medical îşi aşteaptă pacienţii în sediul din Reghin, Strada Petru Maior, numărul 3 (parter, fostul sediul al Poliției). Programul laboratorului este de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.30.

Dorna Medical face servicii medicale de mai multe feluri, şi clinice şi paraclinice, nu avem servicii de specializare, dar avem policlinici, laboratoare de analize medicale, imagistică medicală, diferite cabinete de servicii medicale clinice, unde pacienţii vin şi îşi rezolvă problemele de sănătate. De la ginecologie până la cardiologie, diferite testări, facem acum, de când s-a întâmplat să fie COVID-19, avem laboratoare de biologie moleculară, facem toată gama de analize pentru COVID. Dorna Medical s-a adaptat şi răspunde tuturor cerinţelor pe care pacienţii le au către o societate care prestează servicii medicale.” a declarat Roman Boca, manager Dorna Medical.

Test anticorpi COVID-19 gratuit


Primii 1000 de pacienți beneficiază gratuit de testul de anticorpi COVID-19. De asemenea, pacienții pot beneficia de gratuitate la analize medicale pe baza trimiterii de la medicul de familie sau specialist, în limita plafonului disponibil.

Iată-ne ajunşi la Reghin, este primul nostru punct de lucru în judeţul Mureş şi ne dorim să dezvoltăm reţeaua de servicii medicale în întreg judeţul Mureş. Am început cu Reghinul, care este mai aproape de Bistriţa unde avem multe activităţi pe servicii medicale specific. Ne dorim ca aici, în Reghin să venim în întâmpinarea tuturor celor care au nevoie de servicii medicale de laborator. Îi așteptăm să se adreseze laboratorului de analize medicale din Reghin, unde vor primi analizele în aceeaşi zi pentru o gamă variată de analize, inclusiv cele de COVID, care le solicită foarte mulţi pentru a pleca în străinătate sau pentru a-şi verifica starea de sănătate.”precizează Roman Boca, manager Dorna Medical.

Un comentariu

  • Adrian Bucur

    Recomand cu foarte mare încredere serviciile Dorna Medical!
    Personal foarte prietenos și gata sa te ajute în orice moment.
    Va mulțumesc personal pentru servicii și va recomand în continuare tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*