La mulți ani, Ardeal TV!

De 12 ani, Ardeal TV aduce „Lumea aproape de tine!”

An de an, în 20 iulie, Ardeal TV aniversează ziua în care postul de televiziune a emis prima emisiune, sub sigla Gliga TV la acea vreme. În acest an, echipa Ardeal TV a aniversat 12 ani în care au intrat în casele telespectatorilor prin intermediul emisiunilor.

Copii, tineri și seniori, oameni simpli, artiști sau oameni cu înalte funcții, cu toții se regăsesc în grila de programe Ardeal TV, care acoperă toate domeniile de interes: tradiții, obiceiuri, cultură, sport, administrație, politică, agricultură, educație, gastronomie, mediul înconjurător, iar Jurnalul Ardeal TV le aduce telespectatorilor noutățile zilei.

foto: Radio Son Reghin

Cei 12 ani au reprezentat o muncă de echipă, în care televiziunea Ardeal TV a reușit să crească, devenind vizibili astăzi în 28 de județe ale țării. „A mai trecut un an, un an greu, dar frumos și îmi doresc să mergem mai departe. Din locali, am devenit regionali și sper ca la anul să fim naționali. Nu doar de mine depinde, ci de toată echipa, iar pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor, în primul rând familiei care m-a sprijinit în acest proiect și sunt alături de mine, veteranilor Alexandra Cotoi, Laszlo Ferenc și Crina Laszlo și întregii echipe care este alături de mine și își doresc să mergem înainte” a precizat la ceas aniversar Daniel Gliga, fondatorul postului de televiziune regională Ardeal TV.
Ardeal TV este alegerea perfectă pentru promovare, televiziunea fiind aleasă de investitori din diverse domenii pentru a-și promova bussinesul „Dacă nu ar exista calitate, nu ar exista continuitate. Asta încercăm să oferim telespectatorului și să ne menținem anumite standarde. Din cauza restricțiilor, pentru mine, cel puțin, s-au multiplicat posibilitățile de colaborare pentru că lumea a căutat modalități de promovare sau de adaptare a afacerii, iar noi am fost, cu bucurie spun, cei solicitați” a precizat Crina Laszlo, director marketing Ardeal TV.

Veterana echipei, Alexandra Cotoi, a reușit în toți acești ani să realizeze sute de emisiuni la Ardeal TV „12! Azi sunt 12 ani de când a fost difuzată prima emisiune la tv! La Gliga TV, azi, Ardeal TV! 12 ani plini de amintiri neașteptate! 12 ani în care am legat prietenii, în care am învățat cum e să asculți oameni simpli, dar mai ales, 12 ani în care m-ați primit în casele dumneavoastră și în suflet! Vă mulțumesc pentru fiecare amintire frumoasă construită alături de dumneavoastră! La mulți ani, Ardeal TV! Rămâneți alături de noi, garantat aducem „LUMEA APROAPE DE TINE!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*