
Prefectul județului Mureș: ,,La Combinatul Azomureș are loc o anchetă amănunțită,,
“La Combinatul Azomureș are loc o anchetă amănunțită privitoare la explozia de azi noapte, la instalația Amoniac 3, care se afla în ultima fază a procesului de repornire.
Am participat îndeaproape la coordonarea intervenției alături de grupa operativă activată de urgență, obiectivul fiind reducerea la minim a oricărui pericol pentru comunitatea noastră.
Azi noapte m-am asigurat că angajatul Azomureș care a fost rănit în timpul incidentului a primit îngrijirile medicale de specialitate, iar apoi a ajuns cu bine acasă. La nivelul platformei Azomureș și în zona de influență a combinatului nu au fost înregistrate emisii de amoniac care să pună în pericol angajații sau comunitatea locală.
Azomureș trebuie să trateze cu maximă seriozitate evenimentul de azi noapte, iar în perioada următoare va trebui să dea asigurări serioase că un astfel de incident tehnologic nu va mai avea loc. Funcționarea Combinatului Azomureș în condiții de siguranță trebuie să fie un subiect extrem de serios, care să preocupe compania privată și autoritățile publice, în egală măsură.
Târgumureșenii trebuie să aibă garanția că sunt în siguranță, iar acest lucru poate avea loc doar printr-o analiză transparentă a activității Azomureș și o pregătire serioasă care să preîntâmpine astfel de incidente.” a transmis prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
