Tiger Classic Diamond Cup deschide sezonul competițional la Culturism și Fitness

După un an greu, în care au existat restricții fără a se putea organiza competiții, în perioada 7 – 8 mai se desfășoară la București Tiger Classic Diamond Cup, fiind astfel debutul sezonului competițional 2021 la Culturism și Fitness.

 În competitive s-au înscris peste 150 de sportivi din 25 de țări. „Începem în forță sezonul competițional 2021, cu Tiger Classic Diamond Cup, o competiție de tradiție și cu renume. Am traversat vremuri dificile, sportivii au făcut eforturi pentru a se antrena și pentru a-și desăvârși forma fizică, în vederea participării la competiții. Se vede dorința de participare, setea de competiții și de intrare în normalitate, prin numărul mare al concurenților înscriși. Ne așteaptă zile de foc în următoarele săptămâni, când sunt programate nu mai puțin de cinci competiții naționale și internaționale. Suntem pregătiți, atât la nivelul Federației Române de Culturism și Fitness, în calitate de organizatori și gazde, cât și la nivelul sportivilor lotului național al României”, a precizat Gabriel Toncean, președintele FRCF.

Organizatorii au pregătit multe surprize: medalii și trofee inedite, lucrate manual, dar și 16 Carduri PRO. Totodată s-au luat toate măsurile cu privire la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Concurenții dar și spectatorii vor avea la dispoziție măști și dezinfectant și se va respecta cu strictețe distanțarea fizică. În cadrul competiției Tiger Classic Diamond Cup vor avea acces un număr de cel mult 100 de spectatori, prioritate urmând să aibă însoțitorii sportivilor.

Înscrierile vor avea loc vineri 7 Mai, cu începere de la ora 14.00 la Hotel Caro București, iar concursul va avea loc în aceeași locație, sâmbătă, 8 Mai, de la ora 10.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*