Cercetaţi pentru operaţiuni cu mărfuri pirat

Poliţiştii din Mureş au pus în executare două mandate de aducere, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, pe numele a două persoane  faţă de care autorităţile din Italia au emis mandate europene de arestare, pentru spălarea, contrafacerea şi pirateria de produse.

 La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureș au depistat doi bărbaţi, de 38 şi 43 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureş, pe numele cărora autorităţile judiciare italiene au emis mandate europene de arestare.

Aceştia sunt condamnaţi la pedeapsa 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de spălarea, contrafacerea şi pirateria de produse.

În fapt, la data de 7 august 2013, cei în cauză ar fi cumpărat şi importat ilegal în Italia aproape 500 de parfumuri  şi peste 45 de perechi de pantofi contrafăcuţi, purtând semnele distinctive ale unor mărci cunoscute.

La aceeaşi dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, a dispus faţă de aceştia, măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentaţi instanţei pentru dispunerea măsurilor legale.

Pentru depistarea celor doi, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*