Mark Endre „Am trecut direct la fapte, neavând nevoie de acomodare”

Au trecut deja câteva luni de când Mark Endre a preluat funţia de primar al Municipiului Reghin. A trecut direct la treabă, continuând proiectele importante începute de vechea administraţie, dar şi demarând proiecte noi, pe care le-a pus în faţa cetăţenilor în campania electorală.

Reporter: A trecut deja ceva timp de când aţi preluat mandatul de primar. V-aţi acomodat cu această funcţie?
Mark Endre:
Am preluat mandatul de o lună. O lună în care am trecut direct la fapte, neavând nevoie de acomodare.

Rep.: Care au fost primele lucruri de care v-aţi ocupat şi ce aţi găsit în primărie, după preluarea funcţiei?
M.E.
: Am avut zeci de ședințe de lucru. Ședințe pentru a găsi cele mai bune soluții în a pune stop cheltuielii nejustificate și iraționale a banilor publici și eficientizarea activității întregii instituții. Nu se pot face schimbări la 180 de grade peste noapte, dar poți să dai o altă direcție peste noapte.

Rep.: Ce lucrări, investiţii se desfăşoară în prezent în Municipiul Reghin?
M.E.:
Unele proiecte sunt în fază de eligibilitate, unele în evaluare tehnico-financiară, iar altele în curs de implementare. Se lucrează intens la extinderea și reabilitarea corpurilor C6 și C7 la Gimnaziul de Stat „Alexandru Ceușianu”, unde vom avea 3 săli de clasă noi la parter, 3 la etaj+anexe, grupuri sanitare și o magazie pentru material didactic.

Rep.: Pe strada Câmpului se lucrează intens… În ce stadiu sunteţi la acest proiect? Cum se desfăşoară lucrările aici? Aţi întâmpinat greutăţi?
M.E.:
Lucrările de pe strada Câmpului decurg în conformitate cu contractul. Pe o parte a carosabilului avem trotuar, drumul s-a pregătit pentru asfaltare. Asfaltarea se va realiza dacă nu se întâmpină dificultăți din cauza condițiilor meteo.

Rep.: Au avansat lucrările şi la blocul social de pe strada Ierbuş… Aici se ştie cine şi când pot depune dosarele? Care sunt condiţiile de obţinere a unui apartament în acest bloc ?
M.E.:
La blocul de pe strada Ierbuș s-au finalizat tâmplăriile și izolațiile exterioare. Pe perioada lunilor reci se va lucra la instalațiile interioare și la finisaje. Cererile pentru locuințe sociale se pot depunde la CIC, iar condițiile de a obține o locuință sunt stabilite de Legea nr. 114/1996 – Legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Rep.: Care e situaţia la proiectul de reabilitarea a stadionului Metalul?
M.E.:
Așteptăm actualizarea proiectului cu cerințele Federației Române de Fotbal, astfel încât terenul să poată fi omologat.

Rep.: Că tot vine vorba despre sport şi terenuri de sport… Şi stadionul Avântul ar avea nevoie de o reabilitare…
M.E.:
Se lucrează la studiul de fezabilitate, s-a emis certificatul de urbanism. În cadrul documentației va fi prevăzut faptul că se dorește demolarea corpurilor de clădiri și gradene degradate, reabilitarea terenului de fotbal, reproiectarea pistei de atletism, echiparea terenului de fotbal conform normativelor (pentru teren de fotbal divizia A), reamplasarea terenului de minifotbal, vestiarul și tribuna vor fi reconstruite în întregime ca un singur corp de clădire, tribuna acoperită și proiectarea unei parcări supraetajate.

Rep.: Ştiu că vă doriţi să duceţi mai departe proiectele importante începute de vechea administraţie. Printre acestea este «Asigurarea mobilității în Municipiul Reghin”. Cum stau lucrurile la acest proiect?
M.E.
: Modernizarea infrastructurii rutiere aferente traseelor utilizate de mijloacele de transport public de călători este pasul cel mai important din punctul meu de vedere. Se lucrează la proiectul tehnic privind modernizarea străzilor Axente Sever, Salcâmilor, Ierbuș și Câmpului. Legat de achiziția autobuzelor s-au stabilit toate detaliile, în primăvară vor sosi primele două autobuze hibrid, urmând ca până la finalul anului să sosească și celelalte opt.

Rep.: Iarna e aici, nu mai există niciun dubiu. Ce ne puteţi spune despre întreţinerea drumurilor? Aveţi suficient material antiderapant, utilaje? Cine se ocupă de deszăpezire pe raza municipiului?
M.E
.: Am evaluat utilajele pregătite de intervenție pentru sezonul de iarnă, inclusiv funcționarea lor și alocarea personalului pe fiecare utilaj în parte, cantitățile de material antiderapant pe care operatorul le are în stoc, precum și graficele de intervenție pentru perioada de iarnă. Suntem pregătiți. Activitatea de deszăpezire va fi executată de angajaţii propri din cadrul Secției Drumuri și Poduri, cu utilaje şi echipamentele specifice activităţii de deszăpezire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*