Controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice
În acest sfârșit de săptămână, în baza unui plan de acțiune organizat la nivel național, poliţiștii din Mureș au intensificat activitățile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților, în domeniul silvic.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, prin constituirea de filtre rutiere, fiind vizat controlul circulației materialului lemnos și al pomilor de Crăciun.
Astfel, polițiștii au deschis un dosar penal, pentru furt de material lemnos și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
De asemenea 7.58 mc material lemnons au fost confiscați.
Concret, duminică, 13 decembrie, polițiștii au oprit, în localitatea Vătava, o autoutilitară, condusă de un bărbat, din Deda.
În urma controlului, au fost ridicați, în vederea confiscării, trei pomi de Crăciun și material lemnons (0.5 mst), pentru care nu au putut fi prezentate acte de proveniență.
Au mai fost ridicați, în vederea confiscării, un motofierăstrău și un obiect contondent, susceptibili a fi folosiți la sustragerea materialului lemnos.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de material lemnos.
Aceste activități continuă și în perioada următoare.