Un altfel de Crăciun: Eco-Crăciunul

Reciclarea și sustenabilitatea sunt concepte a căror materializare depinde de mine, de tine și de alții. Poate părea complicat, însă dezideratul de la care pleacă aceste noțiuni este acela de a putea să faci mai mult, din mai puțin. Fiindcă vorbim aici despre o nouă strategie de viață și de consum, perioada sărbătorilor este un prilej potrivit pentru a ne îndrepta cu pași mici înspre acest gen de schimbare.

ADI Ecolect Mureș dorește să întâmpine voința acelora dintre voi, care sunt inspirați ca de acest Crăciun să scrie o nouă poveste de familie, aducându-vă în sprijin câteva idei simple și eficiente cu care vă puteți administra responsabil activitățile domestice, care pregătesc frumoasele sărbători de iarnă, în disciplina a ceea ce se cheamă:

Micul ghid al Eco-Crăciunului

Pliant RO mod

 

Și, pentru că fiecare lucru bun începe de undeva, ADI Ecolect Mureș te invită să participi la un concurs lansat în spiritul Micului ghid al Eco-Crăciunului, detaliat mai sus.

Acest concurs debutează de îndată, și anume în 8 decembrie, sub numele “Decorațiunea Crăciunului tău are o poveste” și se va încheia la data de 31 decembrie 2020.

În acest interval, te impulsionăm să trimiți în atenția echipei ADI Ecolect Mureș pe adresa de e-mail  ecolect@cjmures.ro, o fotografie/filmare prin care să ne prezinți o decorațiune realizată de tine. În cazul în care aceasta are o poveste, cu atât mai mult vom fi recunoscători că o vei împărtăși cu noi. Promitem ca, pe măsura efortului tău, să alegem cu atenție primele 30 cele mai sustenabile și armonioase decorațiuni ale Eco-Crăciunului, urmând să le premiem cu câte o cană filtrantă care în mod sigur îți va plăcea. Detalii referitoare la Regulamentul de participare la concurs, le vei găsi pe rețetele de socializare pe care la administrăm, și anume site-ul www.adiecolectms.ro, precum și pe pagina facebook. Câștigătorii vor fi contactați personal de către echipa noastră, precum va fi elaborată și o listă a acestora, prezentată la data de 11 ianuarie 2021. Așadar, nu ne rămâne decât să îți dorim inspirație în creație!

Este un moment potrivit în care să reflectăm asupra semnificației greșite pe care am reușit să o dăm lunii decembrie, aproape în fiecare an. Liniștea sărbătorilor de iarnă poate fi trăită cu adevărat doar în măsura în care putem limita obiceiurile “de a ne da peste cap” impuse de dorința perfecțiunii aparente. Așadar, haideți să regăsim adevăratele taine ale Crăciunului, prețuind ceea ce suntem și ceea ce avem.

 

Material redactat de:

ADI Ecolect Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*