REGHIN: Incepe distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde
În perioada 16.11.2020 – 26.11.2020, Direcția Asistență Socială Reghin demarează acțiunea de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic (carduri) pentru masă caldă, persoanelor defavorizate din Municipiul Reghin, în conformitate cu prevederile OUG.nr.115/16.07.2020.
Aceste tichete se acordă din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, program cofinanțat din Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane.
Beneficiarii acestor tichete sociale pe suport electronic sunt:
– persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă;
– persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil pe raza Municipiului Reghin.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masa caldă este de 180 lei/lună.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise.
Fiecare beneficiar va primi un plic sigilat în care va găsi cardul, PIN-ul și lista cu unitățile de alimentație publică la care vor putea servi masa. La înmânarea plicului, beneficiarii trebuie să prezinte actul de identitate.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar
Destinatarii eligibili vor fi contactați la domiciliu de către personalul încadrat la Direcția Asistență Socială, după următorul program:
-luni – joi – 10,00 -18,00
-vineri – 10,00 –18,00
Pentru alte detalii sau informații puteți suna la numărul de telefon 0265-511112 int.107
Sursa foto: e-juridic.manager.ro