Ilie Chirilă Tătar „ Ţintesc spre o dezvoltare turistică a comunei Solovăstru”
Cei 11 consilieri locali aleşi în cadrul Consiliului Local Solovăstru, alături de primarul Ilie Chirilă Tătar au depus luni, 19 octombrie jurământul în prezenţa Prefectului judeţului Mureş, Mara Togănel.
„Este prima mea învestire în calitate de prefect pe care o fac. În mine, în Instituţia Prefectului veţi avea un partener de nădejde pentru că da, cred că doar împreună vom reuşi să facem din judeţul Mureş un judeţ puternic, aşa cum merită mureşenii. Am dat startul investirilor în judeţul Mureş, primul meu popas este la Solovăstru unde vin cu aceleaşi gânduri cu care aş fi în cele 102 unităţi administrativ teritoriale. Vin să îi felicit pe toţi cei aleşi, investiţi cu încredrea mureşenilor. Îi asigur că vor avea în mine şi în instituţia prefectului judeţului Mureş un partener de nădejde pentru tot ceea ce înseamnă un pic mai bine pentru viaţa mureşenilor. Le doresc să aibă parte de mult echilibru, de multă înţelepciune şi îmi doresc să îi ghideze o viziune şi proiecte susţinute pentru următorii patru ani” a declarat prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel.
„Sunt convins că în noul mandat care începe astăzi vom avea de muncă, nu va fi uşor având în vedere ceea ce se întâmplă la nive naţional şi internaţional din pricina pandemiei. Dacă am intrat în această luptă îl voi duce până la capăt cu capul sus. Alături de Consiliu Local voi merge mai departe cu scopul de a dezvolta această comună, de a face tot ce îmi stă în putere chiar dacă vremurile sunt grele, să mergem spre un viitor sigur. Fac un apel către noul Consiliu Local să fie alături de mine în tot ceea ce ţine de dezvoltarea comunei Solovăstru, să începem cu dreptul, să lăsăm ambiţiile şi să punem umărul ca împreună să ducem comuna acolo unde îi este locul, spre dezvoltare şi bună stare.
Gândurile mele sunt aceleaşi ca în urmă cu patru ani. Toate proiectele care sunt în derulare se vor duce la bun sfârşit. Ţintesc spre o dezvoltare turistică a comunei Solovăstru. Un lucru pe care nu l-am folosit în campanie, însă este un scop al meu, mai precis de a pun eîn valoare băile sărate de la Jabeniţa, indiferent pe ce căi, fie privat, fie comuna Solovăstru pentru ca aceste băi să înceapă să funcţioneze” Ilie Tătar Chirilă.