În regiunea Mureşului Superior, primăvara este un anotimp al bucuriei, al speranţei şi al împlinirii, mai ales în comunităţile creştine. Odată cu încălzirea vremii, se încălzesc şi sufletele oamenilor, care sunt curăţate prin post, ca să se deschidă pentru a primi Lumina Învierii. Mi-am propus ca să descriu în cuvinte simple, câteva momente marcate în calendarul creştin, care culminează cu marea bucurie a Învierii.

 

Blagoveşteniile (Buna Vestire) – 25 martie
– Cu toate că, mai ales în localităţile aşezate spre izvorul văilor, de o parte şi de alta a versanţilor Gurghiului, iarna se lungeşte uneori până în aprilie, Blagoveştenia fiind considerată începutul primăverii, iar obiceiurile magice, au şi ele o tendinţă mai mult pastorală, decât hibernală, pentru că începe să dea mugurul, în noul ciclu al naturii.
– Dezlegare de peşte.
– Se fac focuri prin grădini şi se afumă pomii. Se bate pământul cu o bâtă din alun, ca să fugă şerpii. Se spune că în noaptea de Blagoveştenii, joacă strigoile (femei cu coadă, care fac vrăji şi iau laptele de la vaci). Pentru ca cineva să le vadă, trebuie să se culce afară, sub colţii grapei.
– Fiind o regiune pastorală, în  ţinutul Reghinului, când ies oile sau vacile prima oară la păscut, la uşa grajdului sau la poartă se pune un lanţ, peste care trec animalele, în credinţa că aşa cum se ţin zalele lanţului unele de celelalte, să se „ţâie laolaltă” turma şi cireada.

Sâmbăta lui Lazăr (Sâmbăta Floriilor)
– Nu se lucrează afară, pentru primejdia de a nu cădea din copaci.
– Se face pomenire după morţi, la biserică, cu „pomnişori” (ramuri de prun, împlântate într-un colac, împodobite cu poame şi turte).

Floriile (Intrarea Domnului în Ierusalim)
– Sărbătoare cu dezlegare de peşte.
– Se duc „mâţişoare” (flori de salcie) la biserică şi se sfinţesc, după care se păstrează acasă şi atunci când cineva e bolnav, se afumă cu acestea. Se mai folosesc şi atunci când vine vreme mare.
– La reformaţi, porţile de la casele unde sunt fete se împodobesc cu flori şi ramuri de brad, iar cei care împlinesc 14 ani sun „confirmaţi”, la biserică, apoi fac petrecere mare.

Săptămâna Mare (între Florii şi Paşti)

– Nu se lucrează munci grele. Creştinii se spovedesc şi se cuminecă. Joia Mare, la biserică se sfinţeşte pâinea şi vinul care vor fi folosite la Sf. Paşti, iar seara se citesc cele 12 Evanghelii, pe răstimpuri, între care se trag clopotele. Dangătul clopotelor, pe lângă ritualul sacral, are şi semnificaţia alungării „vremii mari”, a primejdiilor şi a trezirii spre un nou început.
– Se răsădesc flori în grădinuţă.
– Se dă de pomană.
– Vinerea se numeşte „Vinerea Seacă”, se face curăţenie în biserică, iar seara se face Prohodul Domnului Hristos.
– La romano-catolici, toată săptămâna nu trag clopotele, ci sună un fel de toacă din lemn.
– În Sâmbăta Morţilor se fac slujbe de pomenire, se vopsesc ouăle, cu foi de ceapă roşie.

Paştele (Învierea Domnului)

– Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, când poporul, în miez de noapte merge la biserică să ia „lumină din lumină” primind totodată vestea: „Hristos a înviat!”, la care fiecare răspunde: „ – Adevărat că a înviat!”
– Unii postesc, fără mâncare, de joi seara, până la Înviere, când iau „paşti” (pâine şi vin sfinţite).
– În unele sate se făcea un foc mare în apropierea bisericii care era întreţinut toată noaptea.
– La unele biserici, slujba de Înviere este continuată cu Liturghia, prelungindu-se până aproape de ziuă.
– Ca şi la Crăciun, pentru această mare sărbătoare, se îmbracă straie noi şi se face joc.
– Un obicei al primăverii urmat din străbuni în unele sate din Valea Gurghiului este „Plugarul“. Se organizează de regulă a doua zi de Paşti în Ibăneşti, Caşva, Adrian, Jabeniţa şi avea ca protagonist pe cel care a ieşit primul la arat în primăvara respectivă, denumit plugar sau pogănici. Încă la Caşva şi la Solovăstru se păstrează obiceiul “Plugarului”, iar la Sânmihaiul de Pădure, cel al “Pogăniciului”.  Plugarul sau Pogăniciul sunt  înconjuraţi de feciorii satului încă din biserică, pentru a nu se putea urca în turnul acesteia şi a trage clopotul, fapt care i-ar face să piardă orice drept asupra lui. Dar dacă plugarul nu reuşeşte acest lucru, el e aruncat în apă şi obligat să dea băutură şi mâncare feciorilor. Dar, mai întâi este alergat prin sat şi pe câmp, unde feciorii încearcă să-l prindă. În cazul în care plugarul nu reuşeşte să ajungă la biserică înaintea celorlalţi şi să tragă clopotele, el are datoria de a plăti băutura feciorilor şi de a achita onorariul muzicanţilor angajaţi pentru horă. Dacă însă  feciorii nu-l prind, aceştia sunt datori să achite cheltuielile plugarului la petrecerea ce se organizează în ziua respectivă, precum şi la jocurile din acel an. Ceremonialul se desfăşoară după ce iese lumea  din biserică, feciorii şi ceteraşii angajaţi pentru joc se duc la casa plugarului cântând, îl iau de după cap, ţinându-l strâns pentru a nu le scăpa ca să ajungă să tragă clopotele, şi-l duc la râu, unde joacă sârba toţi feciorii, plugarul e aruncat în trei răstimpuri în apă, apoi acesta îşi scoate cămaşa udă, o trânteşte prin praful drumului şi loveşte cu ea pe toţi cei de faţă.
În Caşva, unde se pare că ceremonia şi-a păstrat amploarea de odinioară, feciorii îl iau pe plugar de acasă împreună cu muzicanţii şi îl duc de-a lungul râului în cântece şi chiuituri. Când convoiul ajunge în fața casei parohiale, feciorul e aruncat în „Taina Popii“, adică în locul unde apa e mai adâncă, de unde iese şi loveşte pe cei prezenţi cu o haină umedă şi noroioasă. Aceeaşi desfăşurare o avea ceremonia şi în Solovăstru. Unii oameni consideră că dacă plugarul – adică cel care deschide sezonul agricol – e aruncat în apă, îi belşug bun în anul acela. Neînţeleasă rămâne pentru mulţi dintre participanţii de astăzi la ceremonie şi lovirea cu haina noroioasă. Totuşi, oricui îi place să fie lovit, pentru că aceasta face să nu-l doară spatele la vară – în epoca grelelor munci ale câmpului.  Ceteraşii cântă o melodie a plugarului care se aseamănă cu cea de mers după mireasă, pe care alaiul cântă şi chiuie:
Noroc bun bade la plug,
Meargă-ţi bine boii-n jug,
Să fii mândră sănătoasă,
Că mi-ai spus vorbă frumoasă.
Cine mână plugul bine,
Tot mai bea şi mai rămâne;
Cine mână plugul rău,
Trece pângă făgădău,
Zice că vinarsu-i rău,
Dacă nu-s bani în jaşcău.

– La Fărăgău, un obicei asemănător se numeşte “Fuga din tău”, şi ceremonialul pornea de la un tău, din hotarul localităţii.
– Nu se doarme în ziua de Paşti, deoarece pe cei ce dorm îi doare capul tot anul.
– După ieşirea din biserică se ciocnesc ouă roşii.
– Mâncărurile tradiţionale sunt pasca şi drobul de miel. În unele locuri, coşuri cu mâncare se duc la biserică unde sunt sfinţite, pentru ca prima mâncare de dulce, după post, să fie în beneficiul sănătăţii.
– Ca şi la Anul Nou, e bine ca cel ce intră primul în casă să fie „de parte bărbătească.”
– A doua zi flăcăii umblă la udat, la fete, spunând:
„Am venit la dumneavoastră că am auzit că aveţi un rozmarin verde în fereastră, am venit să-l udăm ca să nu se veştejească”. Plata udatului este oul roşu. Obiceiul a fost preluat de români, de la saşi şi maghiari.
– Nu se lucrează nici în cea de-a treia zi de Paşti, în unele sate nici în cea de-a patra, pentru primejdie de vreme mare.
– De la Paşti, până la Ispas se salută cu următoarea formulă: Hristos a înviat!, iar răspunsul este „Adevărat că a înviat!”

Săptămâna luminată (de la Paşti, la Duminica Tomi)
– Se spune că cine moare în săptămâna respectivă merge în Rai, deoarece cerurile sunt deschise.
– Vinerea este Izvorul Tămăduirii, nu se lucrează. Se adună buruieni de leac.
Credinţele şi obiceiurile sunt multe, dar m-am referit aici doar la câteva, mai des practicate şi care dau o culoare şi o atmosferă aparte momentelor din viaţa omului şi care se repetă în fiecare an.