Documentul referitor la purtarea obligatorie a măștilor pentru cetatenii din judetul Mures nu e aprobat

În spațiul public a început să circule un draft al unui material, aflat în lucru la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, cu referire la obligativitatea tuturor cetăţenilor judeţului Mureş de a utiliza măşti de protecţie.
Instituţia Prefectului Judeţului Mureş vine cu precizări, cu menţiunea că documentul respectiv nu are un caracter oficial în acest moment, forma lui finală urmând să fie adoptată mâine.
“Sunt inacceptabile asemenea practici și îi descalifică pe cel(cei) care a(u) făcut-o. Acest document a fost transmis către membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență sub forma unui proiect de hotărâre, în vederea dezbaterii, fiecare membru având inițiative cu privire la conținutul și forma acestuia. Forma finală a documentului va intra în vigoare abia după adoptarea sa de către toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și publicarea pe site-ul Instituției Prefectului-județul Mureș. Până atunci este doar o știre falsă, diseminată cu încălcarea legii.
De asemenea, vă comunic că se redactează plângerea penală cu privire distribuirea în spațiul public a informațiilor care nu aveau caracter public, plângere care va fi înaintată organului de cercetare penală competent”, a precizat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
mara toganel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*