Lucrări de întreţinere pe strada Câmpului din Reghin

Cartierul Câmpului din Municipiul Reghin a intrat recent în vizorul autorităţilor locale, asta după ce primarul Maria Precup a semnat în urmă cu aproximativ o lună, contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, fiind vorba de proiectul ”Asigurarea mobilității în municipiul Reghin, județul Mureș”. Primul sector al cartierului, de la Kastamonu până la ieşirea spre Solovăstru, de aproximativ 474 m va fi asfaltat prin acest proiect de Mobilitate Urbană, proiect în care sunt incluse şi străzile Ierbuş, Salcâmilor, Axente Sever.

Pe al doilea sector al cartierul Câmpului, strada în formă de U, care însumează aproximativ 1,5 km se vor executa lucrări din bugetul local.

„Pe Strada Câmpului au fost demarate lucrări de întreținere cu piatră spartă și urmează pregătirea străzii pentru asfaltare. Menționăm faptul că la nivelul Municipiului Reghin există un proiect de modernizare a unor străzi ce va intra în procedura de achiziții, lucrările urmând a se demara în cel mai scurt tip posibil după atribuirea contractului” a declarat pentru Glasul Văilor, Simona Bogdan, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Reghin.

campului 2 campului 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*