„Ecologizare şi digitalizare” marca #GreenReghin

După succesul avut anul trecut, proiectul Green Reghin merge mai departe. Dacă în 2019 în luna mai prin acest proiect s-a reuşit curăţarea unor zone verzi din Reghin, în acest an, coordonatorii proiectului duc totul la un alt nivel, axându-se pe Ecologizare şi digitalizare.

„După ce am reuşit să avem aceste evenimente de ecologizare am decis să ducem mai departe aceste serii de evenimente gândindu-ne că cea mai mare absenţă în din Reghin în ceea ce privesc evenimentele sunt cele de informare, mai precis informarea ecologizării şi digitalizării. Despre cum ar putea fi aplicate împreună şi cum ar putea fi aplicate în afacerea ta ori în viaţa de zi cu zi” spune coordonatorul proiectului Alex Mantello.

Aşadar primul eveniment din seria „Ecologizare şi digitalizare” va avea loc în data de 12 februarie, la restaurantul Intim, având la bază obiective precum networking, comunitate, informare.

„Pe 12 februarie o să fie primul eveniment din seria „Digitalizare si Ecologizare” unde eu voi vorbi şi voi face o introducere despre ce înseamnă această serie. Vor fi şapte evenimente în total, vom avea cinci invitaţi precum Cristian Man, Diana Boier, Alexandru Gherman, Valentin Szabo, Tudor Mihai care vor susţine discursuri” adaugă Alex Mantello.

Organizatorii sunt încrezători având în vedere faptul că acest fel de evenimente nu se practică în oraş şi se aşteaptă la un interes din partea reghinenilor.

ecologizare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*