
Despre secretele reţelelor sociale la LIFT Social Media Training
Prima ediţie LIFT Social Media Training, eveniment adresat instituțiilor publice și mediului de business industrial și tehnic cu activități de producție, desfăşurat la Târgu-Mureş a fost un succes.
„Dintre cei care folosesc reţelele sociale, 65% petrec minim două ore pe zi în mediul online. Adică două ore din viaţa noastră se duc pe aceste reţele şi-atunci e important să-i învăţăm pe cei care au mari companii, instituţii publice sau mici companii cum să ajungă la cei 65% care stau atât de mult pe reţelele sociale. Sunt tot felul de „reţete”, dar şi specialişti care pot să facă treaba asta şi de la care putem învăţa şi „fura” câte puţin. Am contactat specialişti din diferite domenii de la care putem învăţa despre ce putem să facem atunci când vrem să ne îmbunătăţim brand-ul sau imaginea instituţiei, dar şi ce să facem când vrem să postăm pe o reţea socială o fotografie şi poate avem la noi doar telefonul mobil, cum facem un video care să fie de impact ori cum facem un text astfel încât acesta să ajungă la cât mai multă lume” spune Cristina Manoilă, organizator.
Mircea Muntean – sociolog SMRP, Mihai Aniţei – director general AZOMUREŞ, Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud, Cristian China Birta – CEO Kooperativa 2.0, Călin Ştefănescu – CEO Happy Recruiter, Paula Rusu – expert în comunicare şi relaţii publice, Adrian Coco – fotograf, Marius Pop – specialist analytics şi optimizarea conversiilor, Cristian Florea – Kooperativa 2.0, Alina Sîmpetru – Content Strategy / Video Marketing Advisor OMV Petrom, Cezar Sigmirean – lector univ.dr. Universitatea de Medicină, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu-Mureş, Liviu Sărăcuț – Hirschmann Automotive, cpt. Roxana Davidovits – reprezentant MapN, Raluca Ștefănescu și Andrei Cornea (Happy Recruiter) au fost vorbitorii care au explicat celor prezenţi importanţa conţinutul online pe care-l publicăm şi care au împărtăşit din experienţa lor în social media.
„E foarte bine că s-a organizat acest eveniment pentru că e ideal ca în orice comunitate să se întâmple astfel de discuţii. Nu poţi să eviţi social media, indiferent că eşti instituţie de stat, că eşti o persoană simplă pentru că trăim într-un ecosistem de social media. Cu cât se fac mai multe întâlniri tot rămâi cu ceva. Astfel de conferinţe ajută enorm, dar lumea încă nu îşi dă seama cât de mult. După 15 ani mi-am dat seama că cel mai simplu mod de ai face pe ceilalţi să fie mai atenţi şi să priceapă ce se întâmplă este să pui lucrurile în perspectivă. Asta-i cea mai bună modalitate de a ajuge la oameni explicându-le că social media este extraordinar de tehnică, dar nu ai cum într-o prezentare de 15 minute să cuprinzi totul. Iar perspectiva e în felul următor: 53% dintre români în momentul în care s-au trezit pun mâna pe telefonul mobil şi verifică social media” a spus Cristian China Birtha, CEO Kooperativa 2.0
S-au purtat discuţii legate şi de faptul că social media a devenit un aşa zis „drog” însă Cristian China Birta a explicat „Social Media este un instrument pe care tu alegi dacă îl foloseşti sau nu. Nu te obligă nimeni să iei telefonul în mână, să stai pe facebook, să stai pe youtube. Tu alegi să faci asta. Ca orice instrument tu alegi cât timp să faci asta. Eu recomand tuturor să îşi descarce aplicaţia Screen Time şi să se uite cât timp au deschis telefonul mobil. O să fie un şoc pentru toată lumea. Asta înseamnă să pui lucrurile în context pentru că tu spui că mai mult de o oră nu stai; dar o sa vezi că ai stat patru”
În cele aproape opt ore de discuţii, cei prezenţi la eveniment au aflat informaţii utile legate despre orele cele mai potrivite pentru o postare în online, despre cât de des putem posta ori dacă folosim ori nu emoticoane în postări. Aşadar, orele cele mai bune pentru o postare sunt fie dimineaţa devreme când cei care intră în online îşi servesc cafeaua, fie după-masa. De asemenea o perioadă bună pentru ca mesajul să ajungă la cât mai multă lume este sfârşitul de săptămână. Totuşi foarte important este mesajul pe care vrem să-l transmitem, aşadar, dacă avem informaţie de calitate putem face mai multe postări într-o zi pe reţelele sociale. Un rol important îl are calitatea mesajului!