Proiectul “Clasa Green” la Final

Elevii şi profesorii de la Liceul Lucian Blaga au dovedit încă odată că prin munca în echipă se pot face lucruri măreţe. Au dovedit că sistemul de voluntariat funcţionează foarte bine în acest liceu, astfel încât unindu-şi forţele au dus la bun sfârşit un proiect început în vara acestui an.

image00018sdr

După câteva luni în care s-a depus o muncă intensă, Clasa Green, proiectul Asociaţiei „Euro-Centrum” finanţat prin Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România a ajuns la final. Această finanţare nu a fost suficientă pentru a duce proiectul la final, aşa că au avut sprijinul financiar şi de la alţi parteneri.
Acum, cei care studiază la acest liceu se pot bucura de o zonă special amenajată cu amfiteatru, cu pereţi şi acareturi vopsite, cu flori şi chiar o groapă de compost.

„Ne-a bucurat iniţiativa colegilor noştri de a depune documentaţia pentru obţinerea unei finanţări în vederea desfăşurării proiectului Clasa Green. Elementul de noutate pe care-l apreciez este faptul că începem să ne îndreptăm atenţia către genul acesta de parteneri care ne pot sprijini financiar pentru a demara proiecte, fără a fi nevoiţi să aşteptăm bani doar de la autorităţi. Realizezi cât de bună e o idee doar după ce o pui în practică. A mai fost nevoie şi de alţi parteneri pentru a implementa tot ce s-a gândit în acest proiect. Marele câştig este faptul că se vor putea desfăşura activităţi în aer liber, în cu totul alt context decât cel în care se desfăşoară activităţile în mod normal, într-o sală de clasă. Câştigul va fi faptul că acest proiect va duce la dezvoltarea unei abordări creative. Este genul de oră pe care o poţi desfăşura afară şi care îţi poate facilita dezvoltarea creativităţii în gândire. S-au implicat atât elevi cât şi profesori. Am văzut elevi care în perioada vacanţei de vară şi-au rupt din timpul lor pentru a putea să sprijine acest proiect. M-am bucurat să-i văd pe elevi implicaţi şi am observat o gândire matură din partea lor. Sper ca exemplul lor să fie urmat şi de alţi elevi” a declarat Costel Ababei, directorul Liceului Lucian Blaga din Reghin.

Ce spun cei implicaţi în proiect vedeți în declaraţiile lor mai jos:

„Noi suntem voluntari şi să fii voluntar cam asta înseamnă: să îţi dai din timpul tău, din cunoştinţele tale. Nu a fost un efort faptul că am venit şi în vacanţe pentru că am făcut-o cu drag. Pentru mine a fost foarte frumos să lucrăm în echipă. Nu a fost chiar simplu după cum spuneau unii „uite că ei stau acolo, iar noi mergem la ore!” Nu a fost chiar aşa simplu să duci o sarcină la final, indiferent de condiţiile meteo, să stai cu pensula în mână la soare la peste 30 de grade. Când lucrezi într-o echipă, apar discuţii, divergenţe şi trebuie să luăm în calcul părerile tuturor” spune Dorotea Mailat, coordonatorul voluntarilor.

„Eu cred că experienţa de voluntariat este ceva ce fiecare persoană măcar odată în viaţă ar trebui să o facă, deoarece e un lucru care te scoate din zona de confort şi îţi dai seama de asta numai după ce încerci. Când faci parte dintr-o comunitate pregătită să lucreze cu un scop într-un anumit domeniu unde trebuie să înveţi cum să gestionezi munca într-un colectiv, cum să te adaptezi la orice situaţie, la forţa de muncă umană pe care o ai, la materialele pe care le ai, la bugetul pe care îl primeşti pentru a face cât mai mult cu cât mai puţin. Nu e vorba de muncă pe gratis pentru că noi am investit timp în ceva de care vom beneficia cu toţii şi multe alte generaţii care o să păşească pe porţile liceului Lucian Blaga” a precizat Florin Luca, elev voluntar.

„Construcţia amfiteatrului nu a fost o muncă care să mă obosească mental şi fizic, ci m-am simţit chiar bine pentru că am încercat o acţiune nouă, cu persoane noi. A fost o bună metodă de socializare care m-a făcut să-mi dau seama că voluntariatul reprezintă o metodă foarte bună de socializare şi poţi să îţi faci noi prieteni” a declarat Remus Şerban-Pescar, voluntar.

„Când am văzut la început proiectul pe site, mi s-a părut interesant şi nu mi s-a părut că o să fie atât de mult de lucru, dar asta se întâmplă la orice proiect. Una am crezut şi alta a ieşit, mult mai bine decât ne aşteptam. E ca şi cum ai construi o casă: dacă ai construit-o odată, la a doua ştii mult mai bine ce trebuie să faci. Copiilor le plac orele ţinute acolo, mai ales orele de dirigenţie şi comunicare. Când vezi că peretele acela nu mai e crăpat, ci pictat frumos îţi vine să zâmbeşti. Când îi vezi pe copii că stau afară în pauze şi îşi mănâncă meniul acolo îţi cade bine. Per total e o satisfacţie” Emilia Moldovan, coordonator pe partea de proiecte educative.

„Munca în echipă e titanică, dar când vezi elevii că se simt bine într-o unitate şcolară şi poţi să le dezvolţi nişte competenţe cognitive, afective şi comportamente pozitive, ca la finalul liceului să aibă nişte abilităţi de viaţă care să îi permită integrarea în societate şi în final să fie un om fericit atunci e foarte bine. Pentru ceea ce munceşti, apreciezi mai mult. Mă gândesc că şi elevii liceului nostru vor aprecia munca depusă împreună cu ei, ca ei să se simtă bine şi să înveţe pentru că asta este esenţa vieţii. Omul să se dezvolte şi să acumuleze informaţii care-l ajută să fie el” Bojte Kinga, psiholog.

„În calitate de profesor coordonator al voluntarilor sunt foarte mândră de ei şi vreau să îi felicit. Sunt tineri minunaţi, care ştiu că atunci când lucrăm înseamnă că trebuie să fim foarte serioşi. Pe lângă şcoală putem să facem şi altceva cu care aducem un bine comunităţii. Dacă au lipsit de la ore, au reuşit și au ştiut să îşi recupereze materia. Sper ca de acum înainte să ne întâlnim şi la alte proiecte” spune Kosztan Katinka, profesorul coordonator al voluntarilor.

„Se spune că lucrul pe calculator cu cifre este plictisitor. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. Ideea era că a trebuit să gestionăm exact sumele pentru fiecare destinaţie, ceea ce am reuşit. Fără munca voluntarilor pot să zic că noi am fi rămas doar cu proiectul pe hârtie. Este o vorbă care spune că niciodată să nu iei în mână ceva cu coadă de lemn şi capăt de fier pentru că e muncă fizică. Dar elevii nu s-au dat înapoi de la munca fizică, au fost mulţi care au venit şi au pus mâna pe unelte din propria iniţiativă, fără a fi rugaţi, împinşi de la spate.

7 pictură acareturi image00016

Ce urmează?

Urmează proiectul Cool in School, care implică construirea cu implicarea voluntarilor a unui alt amfiteatru, de această dată cu fonduri de la Abonament pentru comunitate, acesta oferind posibilitatea ca două clase să studieze paralel într-un mediu natural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*