Dan Ioan din Hodac duce meşteşugul fluierelor mai departe
Comuna Hodac e recunoscută pentru meşteşugul realizării de fluiere. Tradiţia fluierelor este dată mai departe din moşi-strămoşi, iar pentru acest lucru, la un moment dat, a existat şi o echipă de fluieraşi care din păcate s-a desfiinţat. Chiar dacă tradiţia confecţionarii fluierelor încă se păstrează, meşteşugul este dus mai departe de cei vârstnici, în timp ce foarte puţini tineri sunt interesaţi de această meserie.
„În Hodac mai există vreo 20 de familii care lucrează fluiere. Cei care le mai fac sunt persoane în vârstă, tineretul nu mai face. Dintre cei 20, suntem doi mai tineri. Tineretul pleacă din sat, foarte mulţi peste hotare, aşa că tinerii nu sunt prea interesaţi să ducă meseria asta mai departe. Eu mă mulţumesc şi cu mai puţin pentru că la nemulţumit îi ia Dumnezeu darul. Am capre, am oi, îmi fac brânza mea, avem grădina noastră cu tot ce ne trebuie, aşa că noi prea mult nu cheltuim” spune Dan Ioan.
Dan Ioan din Hodac are 38 de ani şi este printre puţinii tineri care au ales să ducă meseria mai departe. A prins drag de fluier de la locuitorii din zonă, iar meseria nu a „furat-o” aşa cum aş fi crezut de la părinţi, ci de la vecini. „Bunicul meu a fost cioban. 26 de veri a fost la oi, apoi a lucrat la ţapină la munte, de unde şi-a făcut pensie. Tata nu a învăţat meseria asta cu fluierele, că s-a dus cu bunicul în munte. Dar eu am învăţat de la prietenii mei surdo-muţi. Aveam vecini o familie de surdo-muţi, care aveau o fată sănătoasă, cu care mă înţelegeam foarte bine. Mergeam des la ei. Aveau o gospodărie frumoasă cu animale. De la ei am învăţat foarte multe lucruri: să tai porci, miei, viţei” îşi aminteşte Dan Ioan.
Aşa a prins drag de fluiere de mic, mergând să-şi ajute vecinul la confecţionarea fluierelor. „Mă punea şi pe mine să fac găuri la fluier şi mă vedea că am tragere şi că sunt ambiţios” spune Dan Ioan. Spre bucuria lui, încă păstrează la loc de cinste primul fluier făcut cu mâinile lui. „Îmi amintesc încă primul fluier făcut de mine, pe care îl am chiar şi acum, acasă pe dulap. Din primii bani făcuţi într-o iarnă pe fluiere, mi-am cumpărat vacă” povesteşte Dan Ioan.
Cosor, dăltuţă, slederul de găurit sunt doar câteva dintre uneltele folosite la confecţionarea fluierelor. „În trecut, când nu era curent, totul era făcut manual, era mult mai greu, dar acum avem şi bormaşină aşa că ne-am mai uşurat munca”.
Lucrând la fluiere a fost nevoit să şi înveţe să cânte la ele, asta pentru că atunci când vinde un fluier trebuie şi probat, prezentat. În felul acesta reuşeşte la târguri să îmbine într-un mod plăcut vânzarea cu sunetul frumos al fluierelor.
Impresionant faptul că Dan Ioan nu a vrut să-şi părăsească ţara, locul unde s-a născut şi crescut, asta deşi fraţii şi câteva dintre rudele lui sunt plecate peste hotare. „Am nepoţi şi fraţi plecaţi în străinatate, dar am stat şi m-am gândit că părinţii mei azi-mâine pleacă de pe lumea asta. Şi nu am vrut să rămân cu gândul şi regretul că m-am dus de lângă ei acum când sunt la nevoie. Sunt cel mai mic dintre fraţi şi poate şi asta mă face să fiu mai legat de casă” mărturiseşte Dan Ioan.
Materialul folosit pentru confecţionarea fluierelor artizanale este lemnul de salcă, dar pentru fluierele profesionale foloseşte alun şi prun, care are o rezonanţă mai bună. „În alun şi prun se lucrează mai greu, dar pentru a suna bine trebuie cel puţin un an să stea lemnul, exact ca la o vioară” specifică Dan Ioan.