Municipiile Reghin şi Topliţa nelipsite de la Festivalul Văii Mureşului

Timp de două zile, sâmbătă şi duminică (27 şi 28 iulie) sunteţi aşteptaţi pe Valea Mureşului pe Platoul „La Alei” pentru a vă deconecta de la viaţa de zi cu zi şi a intra în lumea tradiţiilor.

An de an Municipiul Reghin şi Municipiul Topliţa se alătură Consiliului Judeţean Mureş şi comunelor de pe Valea Mureşului pentru a pune în valoare şi a duce mai departe tradiţiile şi meşteşugurile locale.

La Standul Municipiului Reghin vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu pâine şi sare in acompaniamentul Orchestrei Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin. Şi în acest an în organizare s-au implicat toate instituţiile de cultură din oraş. Nu vor lipsi meşterii populari, care vor aduce cu ei creaţiile.

Chiar dacă Topliţa este singura localitate participantă la acest festival care nu aparţine judeţului Mureş, aceasta face parte din Defileul Mureşului Superior. Din acest motiv  doreşte să îşi facă simţită prezenţa an de an în satul alegoric tocmai pentru că reprezentanţii municipiului Topliţa îşi doresc să promoveze Valea Mureşului şi să arate vizitatorilor portul popular şi tradiţiile zonei.

„Comunităţile de pe Valea Mureşului se întâlnesc pe Platoul „La Alei” din comuna Răstoliţa pentru a arăta publicului larg ce au ele mai de preţ: obiceiuri, artişti populari şi bucate savuroase specifice zonei. Căsuţa noastră din satul alegoric va arăta vizitatorilor continuitatea obiceiurilor şi tradiţiilor din această vatră de cultură românească” spun reprezentanţii Centrului de Informare Turistică Topliţa.

toplita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*