Creşte numărul de zboruri din Târgu-Mureş spre Budapesta

Wizz Air, una dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creştere din Europa şi cea mai mare companie aeriană din România a anunţat astăzi extinderea reţelei din Târgu-Mureş. Începând cu data de 27 octombrie, zborurile către Budapesta vor fi operate zilnic. Pasagerii îşi pot planifica deja călătoriile în acest oraş, biletele fiind disponibile pe wizzair.com cu preţuri începând de la doar 39 lei/9, 99 euro.

IMG_1284

“Ziua de astăzi reprezintă cel mai important pas, după redeschiderea Aeroportului Transilvania. Începând din octombrie vom avea curse zilnice către Budapesta şi acest lucru reprezintă un beneficiu din punct de vedere turistic şi nu numai. Asta pemtru că încă de anul ăsta mureşenii vor avea acces, cu o singură escală spre Budapesta, la zboruri către peste 143 de destinaţii ce pleacă din capitala Ungariei. Vom continua dezvoltarea Aeroportului, deoarece creşterea numărului de destinaţii este o prioritate, dar şi asigurarea unor condiţii la standarde cât mai înalte este la fel de importantă şi de aceea vom continua să alocăm fonduri pentru investiţii” a declarat Peter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

 

“Târgu Mureș-ul are o semnificație  specială  pentru Wizz Air, deoarece este primul oraș din România de unde  am operat. În ultimii 13 ani am transportat mai mult de două milioane de pasageri pe rutele noastre cu  tarife  scăzute,  oferind  în  același  timp  nenumărate  oportunități  prin  călătorii  accesibile  în Transilvania.  Fiind  cea  mai  mare  companie  aeriană  din  România,  rămânem  dedicați  clienților noștri  transilvăneni  din  Târgu  Mureș,  care  în  curând  se  vor  putea  bucura  de  serviciul  nostru excelent la bordul  curselor zilnice spre Budapesta sau al uneia dintre cele de pe  celelalte trei rute. Echipajul  nostru așteaptă  cu  nerăbdare  să  primească  fiecare  pasager  WIZZ  cu un  zâmbet la bordul aeronavelor noastre” spune Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la  Wizz Air.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*