Reghinean urmarit pentru trafic de persoane prins de politisti

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, din cadrul Poliției Române, au depistat un bărbat, din județul Mureș, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, de către autoritățile din Germania, pentru trafic de persoane.

La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliţiei municipiului Reghin au desfăşurat o acțiune, în urma căreia au identificat și reținut un bărbat, de 46 ani, din localitatea Reghin, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane.

Persoana în cauză era dată în urmărire internațională de autorităţile judiciare germane din data de 15 februarie a.c..

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a luat măsura reținerii acestuia pentru 24 ore, ulterior instanţa de judecată dispunând măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Pentru depistarea lui, poliţiştii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, precum şi de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,, Regele Ferdinand I ” Targu Mureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*