Screening oftalmologic pentru copiii de la Grădiniţele din Reghin
Reprezentanţii Vizual Med din Târgu-Mureş au desfăşurat în această perioadă acţiuni de screening oftalmologic la câteva grădiniţe din Municipiul Reghin. Este vorba despre campania intitulată „Vedere clasă, ochi sănătoşi” pentru depistarea ochiului leneş, mai precis a ambliopiei la copii. O campanie gratuită, binevenită, prin care se încearcă sensibilizarea părinţilor la eventualele probleme de vedere ale copiilor, care depistate din timp pot fi tratate şi să obţinem o vedere bună pentru toată viaţa.
Cu această ocazie a fost lansată şi mascota campaniei, leul Vizu, care are menirea de a face consultaţiile oftalmologice pentru copii mai atractive.
„Observăm dacă sunt ceva tulburări de vedere, ceva probleme la copii, încercând astfel să excludem ambliopia. Dacă observăm că sunt ceva probleme, îi chemăm la cabinet şi vom face acolo o examinare mai completă cu picături, dilatarea pupilei, refracţie înainte şi după, observăm dacă au sau nu strabism. Dacă sunt probleme, prescriem ochelari, dacă nu, recomandăm control periodic. Factorul genetic este cel mai important, părinţii care au probleme oftalmologice şi poartă ochelari este indicat să aducă copilul la control. De asemenea telefoanele, televizorul toate aceste gadgeturi care în ultima vreme sunt des folosite, ar trebui ţinute mai la distanţă de copii. Important e să ajungă copilul cât mai repede la control. Noi facem aceste screening-uri încă de la vârsta de şase luni. La preşcolari ar trebui făcute obligatoriu, pentru că în cazul în care copilul nu observă că vede în ceaţă, ei nu ştiu ce înseamnă vedere clară, în timp ce ei au de fapt dioptri mari la amândoi ochi. Ambliopia, ochiul leneş, apare când un ochişor are probleme, iar celălalt funcţionează perfect. În aceste cazuri copilul nu îşi dă seama decât doar în situaţia în care îşi acoperă ochiul sănătos ori când părintele observă că îi fuge ochişorul. Cumva e obligaţia părinţilor să aducă copiii la control” a declarat dr. Biro Anamaria.
Aceste sreening-uri au fost de un real folos în ideea în care mai bine de jumătate dintre copii au nevoie de consultaţii complete.
Din data de 4 martie, Vizual Med deschide un punct de lucru şi la Reghin în zona centrală, strada Petru Maior nr. 49.