Bilete pentru transport gratuit, destinate persoanelor cu handicap

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş anunţă persoanele interesate de faptul că în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr 1017/2018, privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, va elibera biletul unic de călătorie gratuită, începând cu data de 1 februarie.
Utilizarea biletului unic de călătorie gratuită, facilitează circulaţia neîngrădită a persoanelor cu handicap, a însoţitorilor acestora şi asistenţilor personali, cu oricare din mijloacele de transport interurban.
„Eliberarea acestui bilet de călătorie gratuită se face de către DGASPC numai în baza cererii persoanei cu handicap, reprezentantului legal, asistentului personal sau alte persoane cu împuternicire notarială în acest sens, dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal.
Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul Mureş informează faptul că „din data de 1 ianuarie 2019, plata prestaţiilor sociale pentru persoanele încadrate în grad de handicap, referindu-ne la îndemizaţia lunară şi bugetul personal complementar lunar, vor fi efectuate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, conform Hotărârii de Guvern nr. 1019/2018” a anunţat conducerea  DGASPC Mureş printr-un comunicat de presă.
Persoanele încadrate în grad de handicap, care întâmpină întârzieri sau alte probleme legate de plata acestor prestaţii, sunt rugate să se adreseze Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş. Târgu-Mureş, strada Iuliu Maniu, nr. 2, et. 1. telefon 0265.265.600, 0265.265.601

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*