
Ateliere Handmade în Reghin finanţate prin Abonament pentru Comunitate
Eşti pasionat de lucrurile făcute de mână? Eşti curios despre cum prind viaţă anumite lucruri făcute handmade, dar nu ştii de unde să începi? Acum ai şansa de a participa la ateliere creative care te vor ajuta să descoperi lumea lucrurilor făcute de mână.
Handmade in Reghin este unul dintre cele trei proiecte finanţate de Fondul Comunitar Reghin prin Abonament pentru Comunitate la ediţia din toamna anului 2018. Este un proiect ce are ca scop crearea unor ateliere cu acces gratuit, în cadrul cărora cei interesaţi pot învăţa din tainele lucrului manual. Bazele proiectului au fost puse de Diana Bejan alături de Alexandrina Biriş. „Ideea îi aparţine Dianei Bejan, o reghineancă plecată la Bucureşti, care are contact cu lumea handmade de top-class, să zic aşa. Fiind ataşată de oraşul natal, s-a gândit să apropie reghinenii de handmade şi să dezvoltăm comunitatea, volumul de creativitate din oraş. Având nevoie de un om care să organizeze la nivel local acest proiect, m-a ales pe mine” spune Alexandrina Biriş.
Ideea proiectului este de a aduna la un loc, oameni cu pasiuni comune, persoane care-şi doresc să-şi dezvolte cretivitatea prin învăţarea a noi deprinderi practice, dar care într-un final şi-ar putea transforma pasiunea în afacere, devenind antreprenori.
Vor fi zece ateliere creative la care cursanţii sunt aşteptaţi să se înscrie, la care se adaugă alte două ateliere speciale, în cadrul cărora cursanţii vor învăţa despre cum să-şi legalizeze o afacere handmade, dar şi despre cum să-şi promoveze afacerea.
Handmade in Reghin – de la Hobby la Antreprenoriat
„Prin implementarea proiectului ne propunem să aducem în același loc creatorii de handmade de succes, din comunitatea locală, cu reghineni care iși doresc să învețe din experiența lor – începând de la abilități practice creative din diverse arte, până la gestionarea propriei afaceri născute dintr-un hobby. Prin organizarea de ateliere handmade vom crea un cadru prietenos și creativ în care oameni cu aceeași pasiune pentru artă împărtășesc experiențe, informații, dezvoltă abilități, creează relații profesionale și interumane” se arată în prezentarea proiectului.
Primul atelier a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, debutând cu atelierul depre realizarea jucăriilor din lemn susţinut de meșterul popular Adrian Burian. Următorul atelier va avea loc în data de 7 februarie, având ca temă „Quilling în Atelierul Liber” – tehnica de spiralare a hârtiei, fiind susţinut de Ilinca şi Şerban.
Până în luna mai, urmează alte ateliere dedicate bijuteriilor croşetate, decoraţiuni, fetru, ţesut de mărgele, bijuterii din sârmă şi pietre semipreţioase, tehnica şerveţelului, tehnici din hârtie, cusături tradiţionale, acestea fiind organizate la Muzeul Etnografic.
Înscrierile se vor face completând un formular, disponibil pe pagina de facebook Handmade în Reghin. Workshop-urile se adresează adulților și sunt gratuite pentru toți participanții. Fiecare atelier va avea un eveniment creat special pentru fiecare profil în parte.
(C.R.)