Mircea Mariş – premiul de excelenţă din partea AFIR
La începutul lunii decembrie, în cadrul Simpozionului Regional „18 ani de AFIR – Dezvoltare durabilă a mediului rural” (Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale), care a avut loc la Alba Iulia, au fost premiați cei mai activi beneficiari ai proiectelor cu finanțare europeană, printre care și primarul comunei Suseni, Mariș Mircea, căruia i-a fost decernat un premiu de excelență pentru absorbția de fonduri europene în comuna Suseni.
Cu toate acestea, primarul comunei Suseni consideră anul 2018 ca fiind un an greu „ A fost unul greu, multă muncă pe partea de documentaţii şi licitaţii. Suntem în execuţie cu grădiniţa, un proiect pe măsura 7,2 pe fonduri europene pentru reabilitare şi dotare. Avem aproximativ 80% din lucrare executată, termenul contractului pentru finalizarea lucrărilor este luna aprilie 2019. Pe partea de mobilier, achiziţiile sunt făcute, pe partea de IT la fel, urmează să finalizăm interiorul să putem intra cu copiii în grădiniţă. Sperăm să terminăm cât mai repede, să putem muta copiii, care în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea în sala de sport. E un pic cam incomod pentru ei, dar mai trec câteva luni şi rezolvăm şi această problemă” spune Mircea Mariş.
Un alt proiect tot prin fonduri europene este legat de canalizare pentru care în luna octombrie s-a finalizat licitaţia pentru execuţie. „Avem firma câştigătoare, ştim valoarea proiectului, iar în aprilie anul viitor dăm ordin de începere a lucrării. Mai avem în lucru drumurile, care în momentul de faţă sunt în licitaţie, tot prin fonduri europene. O să împărţim proiectul în două, după finalizarea licitaţiei şi o să începem cu drumul Luieriului, ca mai între timp să se facă canalizarea pe străzile din Suseni, care mai apoi vor fi asfaltate” adaugă Mircea Mariş.
S-a lucrat mult în acest an şi la partea de cadastrare la terenurile extravilane din Suseni despre care astăzi putem spune că există 1800 de CF-uri în Primăria Comunei Suseni. „Am încheiat şi pentru anul viitor un contract cu OCPI-ul pentru Luieriu, aşa că anul viitor ne vom ocupa şi de partea ce ţine de această localitate” a conchis primarul comunei Suseni, Mircea Mariş.