Raluca Man pe podium la Cupa Mondială

După ce numărul trecut v-am prezentat-o pe Raluca Elena Man, care se pregătea pentru participarea la Cupa Mondială de Culturism şi Fitness, a venit momentul să o felicităm din nou, asta după ce în urma participării la acest important eveniment desfăşurat la Cluj, Raluca a obţinut premiul I la categoria sa de vârstă şi locul II la Senioare. Sunt rezultate remarcabile, având în vedere că în doar două luni, Raluca a reuşit să urce pe podium de patru ori: Campioană Naţională la body fitness, locul I la categoria body fitness, categoria 16 – 23 de ani, juniori – Cupa României la care adăugăm aceste două premii câştigate la Cupa Mondială.

raluca man

„Pentru mine participarea la Cupa Mondială a fost o experienţă foarte frumoasă şi unică, iar faptul că fac parte din Lotul Naţional mă face să mă simt mândră. Toţi membrii lotului sunt minunaţi şi foarte săritori în orice moment ai avea nevoie. La acest concurs am participat la bodyfitness – junioare unde am ocupat locul I şi la bodyfitness senioare, o categorie foarte grea pentru mica experienţă pe care o am unde au participat şapte sportive. Aici am ocupat locul doi, ceea ce mă face să cred că mi-am depăşit limitele. Sportivele de la senioare au fost foarte bine pregătite, ba chiar printre ele s-a numărat o campioană mondială de acum două săptămâni, motiv pentru care sunt foarte mulţumită pentru titlul de vicecampioană. Acum încă mă gândesc dacă e adevărat sau e doar un vis. În ultimele săptămâni am dat tot ce am putut, am încercat să nu dau greş în pregătire şi în regim şi acum ştiu că efortul a meritat” a declarat Raluca Man. Felicitări, Raluca! Munca, efortul şi sacrificiile depuse nu au fost în zadar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*