Arderea miriştilor vă poate lăsa fără subvenţii

Comunicat de Presă

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA Centrul Judeţean Mureş, reaminteşte fermierilor din judeţul Mureş despre faptul că este strict interzisă arderea miriştilor, a resturilor vegetale de pe terenurile arabile, precum şi arderea vegetaţiei pajiştilor permanente, ceea ce reprezintă încălcarea angajamentelor asumate la depunerea cererilor de plată la APIA, în ceea ce priveşte respectarea normelor de ecocondiţionalitate, respectiv a bunelor condiţii agricole şi de mediu – GAEC 6.2.

Aceste fapte atrag sancţiuni drastice prin aplicarea de reduceri la sumele autorizate la plată, care pot ajunge chiar la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru anul în curs. De asemenea, astfel de acţiuni atrag răspunderea, celor care se fac vinovaţi, prin aplicarea de amenzi contravenţionale de către instituţiile abilitate, şi, în funcţie de gravitatea, amploarea şi persistenţa urmărilor produse, pot atrage şi alte tipuri de răspundere.

Având în vedere apariţia frecventă în această perioadă de astfel de cazuri, APIA, împreună cu alte autorităţi publice, IGSU şi Garda de Mediu vor întreprinde controale pe raza întregului judeţ în vederea identificării şi sancţionării celor vinovaţi.

Nu în ultimul rând, facem apel din nou la responsabilitatea fermierilor, astfel încât aceştia să conştientizeze pericolul şi efectele dăunătoare pe care le produc asupra terenurilor, mediului înconjurător, sănătăţii oamenilor şi animalelor, şi în egală măsură, să evalueze corect riscurile la care se supun prin încălcarea interdicţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*