Mircea Duşa – noul prefect al judeţului Mureş

În cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureş, Mircea Duşa, noul prefect al judeţului Mureş, a depus marţi, 25 septembrie jurământul. La ceremonia de învestire în funcţie, au luat parte ministrul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş – Péter Ferenc şi subprefectul judeţului Mureş – Nagy Zsigmond. „Este un moment emoţionant pentru mine pentru că după 12 ani, revin la vechea dragoste, adică administraţia locală. Îmi face plăcere ca după experienţa mea ministerială şi parlamentară, să mă întorc în administraţia locală, cei care sunt cei mai apropiaţi de oameni, cei care trebuie să îndeplinească dorinţele şi aspiraţiile cetăţenilor. Mai e puţin şi se împlinesc doi ani de când guvernul, susţinut de alianţa PSD – ALDE, pune în aplicare ceea ce au afirmat în campania electorală la alegerile pentru Parlament şi odată ce programul de guvernare a fost aprobat de Parlament, el a devenit lege. Sunt convins că împreună vom face ca activitatea economică, activitatea socială şi administrativă din judeţ să fie în slujba cetăţeanului şi tot ceea ce facem, să facem cu transparenţă şi responsabilitate, pentru a rezolva problemele economice şi sociale din judeţul Mureş. Nu trebuie neglijată nici ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului ,pe care le vom discuta începând de mâine, când vom avea şedinţa Colegiului Prefectural. O să încep mandatul în forţă pentru că urmează în perioada imediat următoare, să luăm toate măsurile organizatorice şi tehnice pe care în conformitate cu legea trebuie să le luăm, Instituţia Prefectului şi primarii, legat de organizarea Referendumului” a declarat Mircea Duşa, imediat după depunerea jurământului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*