Mă opresc cu amicul meu, după ultima partidă de pescuit la păstrăv, din acest an, pe o apă din Ardealul meu drag, atrăgându-mi atenția, niște copii, sub un pod, care mi-au adus aminte de copilăria mea… Oprim caravana și ne dăm jos. Strig respectuos la ei şi zic: Mă, „spurule” ce faci aici? La care, copilu’ îmi răspunde „prind futalai”… „Ce prinzi mă?” „Futalai nenea!”
„Ce sunt aia mă????”
„Păi „futalai” că așa o zis tata, sunt pești mai mici ca ăia mari, sunt peşti. Așa o prins și moşu pe vremuri!”
„Măă! Câți ai prins?”
„Un lighean nenea!”
Hmm, copilu’ pescuia cu o rudă de fasole. Amicu’ meu îl întreabă:
„Ştii că ăsta e lipan şi e protejat prin lege?”
La care „spuru” râde și exclamă: „Ha, ha! Poi mama o pus de mămăligă să mâncăm de cină deseara, că aici de când îi lumea lume, oamenii mâncă „futalai” (Lipan)”. Se uită copiii la noi şi ne întreabă: „Nenea cu ce dați?” „Păi, noi pescuim sportiv, cu herakles, luchy jhon, panthen martin etc…La care copiii ne spun: „Da’ puneţi şi plumb pe capăt? Da ce îs alea herakles etc…? La care, ne-am uitat nedumeriţi la copii şi am plecat spre casă, vociferând şi vorbind singuri… Cum lipanu’ se prinde cu ruda de fasole, nu cu Daiwa şi Okuma…? Mai mult, dându-ne temă de casă, pentru sezonul rece, să medităm la faptul că natura își urmează cursul… Cu sau fără voia noastră…
MARIUS RUS