Final de sezon pe apele de munte

Mă opresc cu amicul meu, după ultima partidă de pescuit la păstrăv, din acest an, pe o apă din Ardealul meu drag, atrăgându-mi atenția, niște copii, sub un pod, care mi-au adus aminte de copilăria mea… Oprim caravana și ne dăm jos. Strig respectuos la ei şi zic: Mă, „spurule” ce faci aici? La care, copilu’ îmi răspunde „prind futalai”… „Ce prinzi mă?” „Futalai nenea!”
„Ce sunt aia mă????”
„Păi „futalai” că așa o zis tata, sunt pești mai mici ca ăia mari, sunt peşti. Așa o prins și moşu pe vremuri!”
„Măă! Câți ai prins?”
„Un lighean nenea!”
Hmm, copilu’ pescuia cu o rudă de fasole. Amicu’ meu îl întreabă:
„Ştii că ăsta e lipan şi e protejat prin lege?”
La care „spuru” râde și exclamă: „Ha, ha! Poi mama o pus de mămăligă să mâncăm de cină deseara, că aici de când îi lumea lume, oamenii mâncă „futalai” (Lipan)”. Se uită copiii la noi şi ne întreabă: „Nenea cu ce dați?” „Păi, noi pescuim sportiv, cu herakles, luchy jhon, panthen martin etc…La care copiii ne spun: „Da’ puneţi şi plumb pe capăt? Da ce îs alea herakles etc…? La care, ne-am uitat nedumeriţi la copii şi am plecat spre casă, vociferând şi vorbind singuri… Cum lipanu’ se prinde cu ruda de fasole, nu cu Daiwa şi Okuma…? Mai mult, dându-ne temă de casă, pentru sezonul rece, să medităm la faptul că natura își urmează cursul… Cu sau fără voia noastră…
MARIUS RUS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*