Născut în 1 ianuarie 1942, pornit dintr-un cartier sărac al Reghinului, Eugen Pajoni a ajuns pe culmile performanţei. Ne-am aşezat la firul ierbii, pe terenul Avântul, acolo unde a încălţat pentru prima dată ghetele de fotbal. Nu ne-ar fi ajuns o zi întreagă pentru a depăna toate amintirile din viaţa şi experienţa fotbalistică. Pojoni a jucat la patru echipe importante: Avântul, Viitorul, Oradea şi Arad.

Plin de viaţă, cu glumele la el, s-a întors în Reghin, în oraşul în care legendarul a copilărit şi-şi începe povestea cu emoţie-n glas, amintindu-şi de anii frumoşi petrecuţi pe terenul de fotbal.
Cine a auzit de Bătrâna Doamnă, a auzit cu siguranţă şi de Generaţia de Aur, despre care putem spune că a făcut furori în perioada anilor 70, dar mai ales de Eugen Pojoni (Jenö Pozsonyi) considerat la vremea respectivă apărătorul de fier al UTA-ei.
Alături de UTA Arad, Pojoni câştigă doi ani la rând Campionatul Naţional. Doi ani în care Bătrâna Doamnă a ajuns să joace în Cupa Campionilor Europeni.
Dar până la episodul din Cupa Campionilor Europeni, merită să pătrundem în viaţa lui Eugen Pojoni, despre începuturile carierei sale, care au pornit de aici, din oraşul de pe deal, de pe terenul Avântul.
„Aici, unde ne aflăm acum, era un teren, iar eu jucam tenis, însă tot timpul eram cu capul spre terenul de fotbal. La un moment dat, antrenorul îmi spune „Măi, de mâine să nu mai vii la antrenament la tenis, nu mai ai ce căuta. Du-te la fotbal că acolo îţi stă capul. N-am stat mult pe gânduri. Eu am crescut într-un cartier destul de sărac, pe strada Ierbuş. Aveam lângă mine fosta fabrică Metalurgica, de unde furam fier pentru a-l valorifica, bani din care mai apoi cumpăram mingi de fotbal. Nu regret nicio clipă faptul că am ales fotbalul în locul tenisului. Asta mi-a plăcut… L-am cunoscut pe tatăl meu când aveam cinci ani, pentru că a fost prizonier la ruşi. Când a venit acasă, a cumpărat o minge de fotbal şi jucam împreună” spune Pojoni.
Până să fie legitimat la vreo echipă, juca meciuri amicale între cartiere, până când, la un moment dat, au avut ocazia să joace un amical, în deschidere la echipa întâi de la Avântul. „Unul avea şort roşu, unul negru, altul alb, unul cu jambieră, altul fără” îşi aminteşte Eugen Pojoni. „Nea Ghiţă Albu era antrenor la prima echipă şi după amicalul ăla, mi-a spus „Măi, tu mâine vii la antrenamente la echipa de juniori, ai înţeles? Am venit la antrenamente, m-a legitimat şi primul joc l-am jucat la Braşov, cu Tractorul Braşov. Am luat atunci echipamentul de juniori, l-am dus acasă şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă îmbrac în echipament. A trecut şi meciul cu Braşovul, până când nea Ghiţă Albu ne-a programat un alt meci amical între echipa de juniori şi echipa întâi de la Avântul. La prima echipă era Cioloca, Nistor, Maiogan, fraţii Katona, nume importante. După meciul ăsta, mi-a zis „Mâine vii la antrenament la echipa întâi”. M-am dus acasă, le-am spus părinţilor… asta era vinerea, iar duminica am jucat deja cu CFR Cluj în Divizia B. Au venit la meci mama, tata, sora mea, care stăteau în tribună, când îl aud pe tata cum îmi spune „Să nu mă faci de râs”. Nu l-am făcut pentru că două goluri am dat atunci” povesteşte cu melancolie Eugen Pojoni.

Telegrama

A urmat un amical cu Mureşul Târgu – Mureş, meci la care în tribune se afla Gheorghe Ola. După meci, intră Ola în vestiar şi-i spune lui Pojoni „Tu ai jucat cu numărul 6?”. Şi-a plecat… După o săptămână, Pojoni primeşte telegramă prin care este anunţat că este aşteptat la Bucureşti la trial. „Nea Gigi Ola i-a spus lui Traian Ionescu, „Mă, am găsit pe unul la Reghin foarte bun fotbalist”. A venit să mă vadă, într-un meci cu Progresul. A venit a doua repriză, iar eu abia puteam să merg pe teren, dar să alerg, să joc. Nu aveam antrenamente pentru nivelul ală. „Care-i ală de la Reghin, mă?” îl întreabă Traian Ionescu pe Ola. „Ăla! şasele!”. „O, lasă-mă-n pace…!”. Tot acolo erau şi câţiva prieteni de-ai mei din Târgu-Mureş, tot fotbalişti. Am venit acasă împreună, şi-mi spuneau „Eh, noi mai avem o şansă, dar tu nu mai ai niciuna. Tu eşti zero barat acolo!”. Am fost chemat la Federaţie, şi mă aşteptam să apară şi prietenii mei, dar niciunul nu a fost chemat. Culmea a fost că am ajuns în Bucureşti şi nu ştiam unde e Federaţia, aşa că m-am urcat într-un taxi şi i-am cerut şoferului să mă ducă la Federaţie. S-a uitat şoferul la mine, şi-a zis „Păi, e clădirea aia” spune râzând Eugen Pojoni.

Refuzul pentru iubire

Ajunge în Portugalia, Lisabona, face primul joc unde bate cu 1-0. După meci, are  onoarea de a-l primi Salazar, preşedintele Portugaliei. Acolo, aude vorbind pe cineva în ungureşte, care le spune „Eu ştiu că voi sunteţi din Ardeal, iar tu ai jucat cu 6. Hai să discutăm ceva!”. Dar dumneavoastră cine sunteţi? îl întreb. „Eu sunt Guttmann Bella, antrenorul echipei Benfica, Lisabona”. Şi-apoi îmi spune „Vezi maşina aia? Urcă-te în maşină şi rămâi aici. Peste un an eşti milionar”. M-am uitat la el şi i-am spus „Nu…!”… Şocat, m-a întrebat „Dar de ce, mă?”. Sunt îndrăgostit. Eu nu o las pe Edith”.
Pleacă din Portugalia, de unde odată ajuns în Bucureşti este întâmpinat de Lucaci, de la ASA Târgu-Mureş, pentru a semna cu ASA-ul. Pojoni, simte în acel moment că are ceva valoros, devenind curtat din ce în ce mai des de echipe, aşa că îi spune lui Lucaci „Eu semnez, dar îmi daţi 10 mii de lei. Au adus banii, am intrat la Federaţie şi i se spune „Măi, Pojoni, 18 echipe de Divizia A avem. Alege! Iar tu semnezi cu ASA din Divizia B?”. Le-a înapoiat banii şi s-a reîntors la Reghin.

Episodul UTA
Viitorul şi Crişul

A jucat şi pentru Viitor Bucureşti, apoi la Crişul Oradea, echipe pe care le-a considerat de calitate. Juca la Naţionala de tineret a României, de unde primea lunar o îndemnizaţie de efort de 2000 de lei şi o primă de joc de 2000 de lei. A urmat un an de pauză, când într-un an, de Crăciun, venind acasă, a făcut o hepatită, în urma căreia a fost nevoit să stea departe de minge.
Între timp, Crişul Oradea a căzut din A în Divizia B, dar începuse să fie curtat de cei de la UTA. „Am plecat la Arad şi m-am prezentat directorului General şi i-am spus pretenţiile mele: 15 mii, locuinţă, maşină de spălat, frigider, aragaz. Şi-atunci îmi spune „Măi, dar noi atâţia bani n-am dat la nimeni!”. „Nicio problemă, la revedere!”. „Nu, nu, stai jos” îmi zice. Dar problema era că cei de la Oradea nu mi-au dat dezlegarea. A trecut un an, trebuia să stau doi pentru a primii dezlegare şi să pot juca, dar norocul meu a fost o întâlnire cu Ceauşescu, care venea din Praga şi coboară în Arad. I se explică, dar el deja ştia problema mea. A doua zi mergeam la Oradea şi duceam cu noi 15 mii, bani care trebuiau daţi celor de la Oradea. Îi spun preşedintelui să-mi dea mie banii, pentru că ştiam cu cine am de-a face şi riscam să nu primesc dezlegarea. Ne-am dus la un restaurant, ne întreabă dacă am adus banii, dar eu l-am întrebat pe cel de la Oradea „Ai adus dezlegarea?”. „Ce-i bozgore, n-ai încredere în mine?”. „Dacă-mi mai spui odată bozgore, aşa-ţi trag una. Dă-mi carnetul, dezlegarea şi primeşti banii!” povesteşte Pojoni.
După obţinerea dezlegării, joacă primul meci pentru UTA Arad contra celor de la Bihor, unde reuşeşte să înscrie primul gol în primul meci sub perdeaua celor de la Bătrâna Doamnă. Joacă ca fundaş central, dar „am ajuns pe postul ăsta fără să vreau. La început eram mijlocaş. Cel de pe postul de fundaş central era suspendat două etape, aşa că nu avea cine să-i ia locul. „Eu joc pe postul ăsta, dar doar până i se termină suspendarea!” le-a specificat Pojoni.  „M-au pus pe mine-n locul lui şi acolo am rămas” îşi aminteşte Pojoni.

De la Legia Varşovia la
Feyenoord Rotterdam

UTA-iştii şi-au format o echipă închegată, dar nimeni n-ar fi crezut că UTA o să urce atât de sus. „Am câştigat Campionatul Naţional şi am ajuns în Cupa Campionilor Europeni cu Legia Varşovia. Vine echipa din Varşovia la Arad şi ne-a bătut cu 1 – 2. În retur, mergem noi la ei, jucăm perfect prima repriză, dar la pauză vine medicul şi spune „toată lumea bea cafea!”…şi-am băut cafea. Îmi zice Biro, în timpul meciului, „hai mă, Gabi, să tragem, să rămână măcar 3 – 0. I-am prins capul, i l-am întors spre panou. Era 7-0”. În urma acestui scor, FRF i-a pedepsit, în aşa fel încât un an nu au primit îndemnizaţia de efort.
După eşecul cu Varşovia, în următorul an, au reuşit din nou să câştige Campionatul, moment în care află că au picat la sorţi în Cupa Campionilor Europeni cu Feyenoord Rotterdam, câştigătoarea en-titre a trofeului, cel mai greu adversar posibil. „Eram 16 mari şi tari. Eram la mare când am aflat cu cine am picat, şi-atunci am zis: „da ce, ăstia sunt cu trei ori patru picioare? Şi ăsţia au tot două ca noi!” ne-am încurajat unul pe altul. Am ajuns în Feyenoord, am mers să verificăm terenul, frumos, jos cu pălăria, dar nu era nimeni în tribune. Am intrat la vestiare şi la începerea meciului, stadionul era arhiplin. A venit un reprezentant al unei importante firme de echipamente sportive la noi şi ne-a spus „dacă jucaţi cu echipamentul nostru, vă dăm ghete, trening, genţi şi aşa am jucat cu echipamentul lor. În meciul ăla, cel mai scund jucător al nostru, Florian Dumitrescu a dat un gol cu capul. Avea un metru şi un pic, nimeni nu se aştepta la asta” povesteşte râzând Pojoni. Meciul tur, desfăşurat contra celor de la Feyenoord Rotterdam, avea să se termine 1-1. În retur, când olandezii, au venit la Arad, tabela de marcaj la finalul meciului arăta 0-0, UTA-iştii reuşind astfel să le ţină piept adversarilor şi să elimine din Cupa Campionilor Europei pe deţinătoarea la acea vreme a mult râvnitului trofeu.
UTA-iştii erau ca o mare familie. „Când eram supăraţi pe nea Nicu (antrenorul Nicolae Dumitrescu n.r.) îi cântam: noi suntem textiliştii, fotbaliştii, şi avem un singur dor, să-l vedem pe Nicu chior” povesteşte, cântând, Pojoni.
După doi ani în care au câştigat Campionatul Naţional, în cel de-al treilea, ceva a început să scârţâie „În al treilea an, cel puţin cinci meciuri au fost măsluite. Dacă geanta era aici (în lateral n.r.) nu-s bani, dar dacă geanta era între picioarele conducătorului, sunt toţi banii. Am avut oferte să vând meciuri, dar nu m-am compromis.” povesteşte Pojoni.
Când Eugen Pojoni s-a retras la 36 de ani de pe terenul de fotbal, avea la activ 297 de meciuri jucate în Divizia A.

Cum vede fotbalul de astăzi?

Fotbalul de azi e privit de Pojoni ca o piesă de teatru. „Astăzi fotbalul e doar pe bani. Nu suport teatrul, faptul că l-ai atins un pic şi se plânge de dureri. Ăla nu e fotbal.  Dirijorul dirijează orchestra, antrenorul trebuie să spună ce are de spus în vestiar. Nu la marginea terenului. Aceste lucruri trebuie spuse la pauză” este de părere Pojoni.

„Pojoni nu uita, UTA e echipa ta!”

Momentele emoţionante au continuat chiar şi acum, după ani şi ani. La împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea echipei UTA, au fost invitaţi membrii echipei de aur a UTA. Acolo, în momentul în care a păşit pe teren, mai bine de 2000 de persoane au strigat la unison „„Pojoni nu uita, UTA e echipa ta!”. „Pur şi simplu am început să plâng când i-am auzit. Oricând mă duc la Arad cu drag, iar lumea mă recunoaşte” mărturiseşte Pojoni.
După ce a renunţat la cariera de fotbalist, a plecat imediat după Revoluţie în Ungaria. Acolo, a avut ocazia să antreneze, dar a mărturisit motivul pentru care a renunţat  „M-am dus la câteva antrenamente. Eu niciodată nu am putut înghiţi prostia. Dacă am spus „fă zece flotări”, cei din faţă făceau, dar cei din spate râdeau. Şi-atunci am spus, dacă eu vin aici antrenor şi-l văd pe ăsta că stă în spate, nu lucrează şi râde, mă întorc şi îi trag una”. Aşa că s-a angajat la o tipografie, până la pensionare. În oraşul natal, revine de fiecare dată când are ocazia cu cel mai mare drag pentru că Reghinul rămâne pentru legendarul Pojoni – mereu acasă.