Ar părea că o iau de la coadă la cap… Oricum, rândurile astea nu cred că vor ajunge la cei vizaţi şi chiar dacă ar ajunge ar fi prea „încuiaţi” să-şi deschidă mintea. De fapt, ceea ce am scris eu, nu e o noutate, ci e mai degrabă o readucere aminte a comportamentului uman contemporan în viaţa de zi cu zi…

Că ne place ori nu, lipsa toaletelor publice din oraşe, este o problemă.
Într-un Municipiu ca Reghinul, cu o populaţie de peste 33 de mii de locuitori, putem vorbi şi de plusuri şi de minusuri. Astăzi vă vorbesc despre rahaturi, la propriu şi nu o să încerc să fiu protocolară.
Numărul wc-urilor publice, care există şi funcţionează în Reghin este de o toaletă publică, plasată în centrul oraşului. Raportat la numărul de locuitori şi al celor care tranzitează Municipiul este insuficient. Singura toaletă publică din oraş este în zona centrală, pe care cei care doresc să o folosească, vor plăti doi lei, în schimbul cărora vor primi un bon şi hârtie igienică. Un preţ corect pentru o „treabă mai mică ori mai mare”. Şi chiar dacă ar exista zece astfel de toalete, tot s-ar găsi „neciopliţi” care să polueze aerul, tocmai pentru că există cetăţeni care nu-şi permit ori nu vor să plătească aceşti bani, pentru a folosi toaleta publică. Astfel că în aceste cazuri, colţurile şi pereţii clădirilor sunt prieteni buni în momente critice.
Când vine vorba despre igienă şi bun simţ, dacă tragem linie, treaba e cam „groasă”, dacă ar fi să vorbim în termeni populari. Aproape zilnic, (să nu zic în fiecare zi), intrarea din curtea sediului redacţiei (curte comună cu AJOFM) este vizitată de diferite categorii sociale, care vin la şomaj, cu felurite probleme care necesită rezolvare. Eh, nu asta ar fi problema. Problema apare atunci când cetăţenii, au nevoie de o toaletă pentru că atunci, îşi scot la iveală comportamentul ce denotă o proastă creştere. În aceste cazuri extreme, îşi încearcă norocul pe unde apucă, ca de exemplu colţuri de stradă, la porţile ori zidurile caselor… Nu odată, intrarea în sediul redacţiei a fost folosită pe post de toaletă publică, unde cei care nu-şi pot duce „nevoile” cu ei acasă, se „izolează” după poarta mare din lemn, pătrund în curte şi scapă de „greu”. Iar aici nu apelează doar cei care vin cu treburi. Dacă stai câteva zeci de minute, observi cum se opresc în faţa porţi deschise, veniţi de te miri unde, privesc în stânga, în dreapta, filează asemeni hienelor înainte de atac şi pătrund fără ruşine în curte, mai coboară şi două scări, apoi se întorc uşuraţi. Iar de ai tupeu să le atragi atenţia, să le baţi obrazul, tot ei sunt cei care se umflă în pene, arţăgoşi, punându-te la zid, pe motiv că eşti fără suflet şi nu le dai dreptul să-şi dea drumul unde vor.
Şi nu, sediul nostru nu este un exemplu unic. Cunoaşteţi prea bine zona Cinematografului Patria, pe unde am trecut recent. Căldura mare, lipsa ploii pentru câteva săptămâni face ca în zona respectivă aerul să fie greu respirabil. Ba mai mult, sunt zile în care, musai să nu mergi cu nasul pe sus, ci cu privirea atentă la picioare, tocmai pentru că s-ar putea să calci într-un „scaun” pe care indivizi cu două picioare şi fără cap l-au lăsat acolo. Mai sunt multe alte exemple, care fie nu-mi vin acum în minte ori pe care nu le ştiu. Aaa.. da! Fostele centrale termice! Şi ele sunt folosite des pe post de toaletă publică, însă singurul lucru bun din acest exemplu este faptul că pe acolo nu-i trafic şi nu treci zilnic să le simţi „parfumul”.
Ca o concluzie, sper că cei vizaţi, să caute de acum, altă variantă de rezervă şi nu uitaţi, „unde bun simţ nu e, nimic nu e!”