
Festivalul Văii Gurghiului – pârghie între trecut şi prezent
An de an, de treisprezece ediţii, Festivalul Văii Gurghiului, reuneşte comunităţile de pe această frumoasă Vale, pe Platoul Fâncel din Ibăneşti.
Solovăstru, Gurghiu, Hodac, Ibăneşti şi Municipiul Reghin s-au unit, reuşind să pună mână de la mână şi să dea viaţă unui frumos eveniment care cu trecerea anilor a devenit tradiţie.
Locuitorii de pe Vale, cei implicaţi în buna desfăşurare a evenimentului, scot tot ce e mai frumos, mai de preţ din lada de zestre şi expun în casele din Satul Alegoric. Un eveniment care-i face mândri că sunt români, scoţând în evidenţă bunurile materiale şi imateriale, puse în faţa publicului doritor de cunoaştere a tradiţiilor şi obiceiurilor locului.
Şi în acest an, organizatorii au pregătit un program complex, pentru toate gusturile, dar unde în prim plan au stat obiceiurile şi muzica populară. Programul, împărţit pe parcursul a trei zile, a adus pe scenă nume sonore ale muzicii populare, dar şi uşoare. Promovaţi au fost, aşa cum ne-am obişnuit şi interpreţii locali, ansamblurile locale.
Concursuri
În cadrul Festivalului au fost organizate diferite concursuri. Având în vedere că este o zonă montată, iar asta e una din ocupaţia locuitorilor de pe Vale, unul dintre concursuri a fost dedicat acestui domeniu: concursul de fasonat. Nu a lipsit nici crosul montan, pe distanţe diferite în funcţie de vârstă. Tradiţionalul concurs gastronomic, organizat şi promovat de Ardeal TV a avut ca premiu un viţel. În competiţia gastronomică s-au înscris toate comunele de pe Vale, plus Municipiul Reghin, care s-au întrecut în a face cel mai bun topcit, un meniu tradiţional, specific locului, având la îndemână patru ingrediente: făină de mălai, brânză, ceapă şi slănină. După degustări, juriul format din Crina Laslo (Ardeal TV), Sanda Viţelar (reprezentant CJ Mureş) şi Ioan Ţeugea (bucătar şi proprietar de restaurant) au decis ca în acest an, viţelul oferit ca premiu de Ardeal TV să meargă spre comuna Hodac.
Oficialităţi
Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa organizatorilor, a oficialităţilor locale şi judeţene şi a reprezentanţilor judeţului Mureş în Parlament. Au fost prezenţi pe scenă Neluţu Gliga, directorul Festivalului Văii Gurghiului, primarii comunelor Hodac – Ioan Farcaș, Ibăneşti – Dan Vasile Dumitru, Gurghiu – Laurențiu Boar şi Solovăstru – Ilie Chirilă Tătar și primarul Municipiului Reghin – Maria Precup. De asemenea prezenţi au fost şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Mureș, Ovidiu Dancu şi Alexandru Cîmpeanu, Gliga Vasile Ghiorghe – fiul al Văii Gurghiului, preşedinte PSD Mureş, Mircea Duşa – ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării, Horea Soporan – senator, Dinu Socotar – deputat, Marius Paşcan – deputat.
„Mulțumesc tuturor celor care sunt mereu alături de noi, observăm că munca noastră nu e în zadar. Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea festivalului, tuturor celor care sunt alături de mine pe scenă, reprezentanților Consiliului Județean, primarilor Comunității Văii Gurghiului, dar și domnilor parlamentari. Dacă tot suntem în acest an special, Anul Centenarului Marii Uniri, aș dori să păstrăm un moment de reculegere pentru cei care au fost și sunt eroii neamului, care au luptat acum o sută de ani, și nu în ultimul rând aș dori să ținem un moment de reculegere pentru o persoană foarte dragă mie și tuturor românilor, care a fost și va fi mereu în sufletele noastre, maestrul Dumitru Fărcaș, una dintre marile valori ale muzicii populare românești”, a spus Neluțu Gliga, directorul Festivalului Văii Gurghiului.
„Pentru noi, cei din Asociația Comunității Văii Gurghiului, implicați în acest festival, nu este un lucru chiar atât de simplu, pe lângă toate activitățile pe care le avem, dar facem tot posibilul să iasă acest festival foarte bine, cu sprijinul domnului Neluțu Gliga. Nu putem decât să ne bucurăm că nu am fost lăsați singuri, iar munca noastră nu este una în zadar și asigurăm pe mai departe că vom face tot ce ne stă în putință pentru ca tradiția Văii Gurghiului, portul și dansurile populare să le ducem mai departe până ne vor ține puterile” a precizat Ilie Chirilă Tătar, preşedintele Asociaţiei Văii Gurghiului și primar al comunei Solovăstru.
„Cunosc aceste locuri destul de bine pentru că am avut onoarea să fiu elev al Colegiului Silvic Gurghiu, patru ani din viață mi i-am petrecut pe aceste meleaguri. Îmi face o mare plăcere să fim din nou împreună în această zonă deosebit de frumoasă şi cu oameni deosebiți. Întotdeauna, când a fost vorba de locuitorii de pe Valea Gurghiului, aprecierile au fost deosebite pentru că într-adevăr aici trăiesc oameni deosebiți și români adevărați. Pentru că suntem în anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să o spun încă odată, locuitorii acestei zone sunt oameni minunați pentru că atunci când a fost vorba de unitatea națională a Statului Român, românii de pe aceste meleaguri au fost primii care au făcut eforturi deosebite ca România să rămână întreagă, așa cum ne-au dăruit-o înaintașii noștri în urmă cu o sută de ani, atunci când la Alba Iulia au hotărât unirea cu țara” a precizat Mircea Dușa, ministru secretar de stat în Ministerul Apărării.
„Pentru mine, dincolo de festival, de tradiții, de perpetuare a acestor obiceiuri ale acestei minunate zone, în această bisericuța, acum șapte ani de zile, împreună cu Dumitriţa ne-am botezat primul copil, acum așteptăm altul, de aceea acest loc pentru mine este mai mult decât orice” a menționat senatorul Horea Soporan.
„Este a doua ediţie consecutiv la care particip şi îmi reproşez faptul că până acum nu am fost un vizitator al Festivalului. Este un moment deosebit, o vale deosebită, care a fost apreciată şi de Ministrul Turismului care a fost impresionat de autenticitatea acestui festival într-un moment în care majoritatea festivalurilor de acest gen din țară sunt pline de kitsch, ca să-l citez pe domnul ministru Bogdan Trif. Din acest punct de vedere, organizatorii festivalului, oamenii Văii Gurghiului merită toate felicitările noastre. Suntem în Anul Centenarului, un an în care tot românul ar trebui să se simtă mândru, onorat, să se simtă foarte bine în țara lui. Poate nu tot timpul se întâmplă acest lucru. Dacă este un leac pentru așa ceva, părerea mea este că e această întoarcere la tradiții, la ce este bun, la patriotismul pur. Să ne aducem aminte de cei care au făcut această țară, de cei care au unificat-o și ne-au predat-o nouă spre păstrare. Întoarcerea la aceste tradiții consider că este medicamentul pentru sufletul românului în Anul Centenarului, iar festivaluri precum acesta fac cinste acestui principiu” a declarat deputatul Dinu Socotar.
„Se tot vorbeşte despre identitate. Ce înseamnă în esenţă? Identitatea este felul în care te simţi, felul în care te simţi în limba română, felul în care îţi prezinţi, etalezi costumul popular, tradiţiile, felul în care te raportezi la ceilalţi, sentimentul apartenenţei şi toate celelalte. Sunt mândru că sunt român, că sunt mureşean şi vreau să vă spun, pentru cei care astăzi vorbesc într-o propagandă nefastă, despre românii care au venit în bazinul carpatic, undeva aduşi ca ciobani, păstori, de undeva din sudul Dunării, vreau să le spun că aici, la doar câţiva kilometri distanţă se găseşte unul dintre cele mai vechi obiecte şi descoperiri arheologice: Fibula de la Suseni. Se cuvine să fim demni de istoria strămoşilor. O naţiune şi o patrie este ca o familie, care trebuie mereu apărată pentru că este datoria noastră să o apărăm în orice condiţii ale vremurilor care vin” a declarat deputatul Marius Paşcan
„Cu mare plăcere și bucurie spun că putem să finanțăm organizarea acestui frumos festival. Ceea ce trebuie să facem noi este să conștientizăm valoarea folclorică a acestei zone, cu obiceiurile, cu tradițiile, iar noi avem obligația ca toate acestea să le transmitem copiilor noștri, ca ei să le ducă mai departe. În anul Centenarului Marii Uniri, și acest festival se adaugă marilor acțiuni pe care Consiliul Județean le finanțează. Bucuria de a organiza astfel de manifestări devine din ce în ce mai intensă, simțim românește, dorim să lucrăm românește în interesul românilor.” A punctat Ovidiu Dancu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș.
„13 pentru superstițioşi înseamnă ceva rău, dar cred că mulţi dintre dumneavoastră ştiţi că numărul 13 este numărul Maicii Domnului, iar asta înseamnă că este o ediţie norocoasă pentru noi toţi. Fiind în acest an în care marcăm Centenarul Marii Uniri, plus valoarea pe Valea Gurghiului se vede din ce în ce mai pregnant în ultimii ani, care este adusă de primarii comunităților Văii Gurghiului, individual, dar și în unitate. Dacă tot suntem în acest an Centenar, trebuie să vorbim și despre unitate culturală, etnică, politică sau economică și iată că rezultatul se vede. Haideți ca acest an să fie un an de reper, care să ne dea încredere în acea unitate, iar în anii care urmează să acționăm împreună pentru ca această vale să prospere mai mult. Consiliul Județean este alături de comunitățile Văii Gurghiului, alături de primarii și primăriile care compun această mare comunitate și îi va susține în continuare. Tot în perspectiva unei unități cu județele învecinate, în cazul nostru vorbim de județul Harghita, se lucrează la documentația pentru asfaltarea drumului județean care va face legătura între Valea Gurghiului și județul Harghita. Dumnezeu să ne ocrotească. La mulți ani, Valea Gurghiului! La mulți ani, România!” au fost cuvintele lui Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș
„Sunt alături de noi și cei care conduc instituțiile deconcentrate, prezenți pentru a fi împreună. Doar împreună vom găsi calitățile fiecăruia dintre noi, vom reuși să facem din această Vale a Gurghiului o zonă turistică. Turismul va fi o sursă mai bună de câștig decât ceea ce avem astăzi prin munca la pădure. Valea Gurghiului trebuie să o ştie toată lumea. În urmă cu 10-15 ani gândeam ca această vale să fie doar a noastră, să o folosim doar noi, dar azi, trebuie să ne gândim și la copii, la nepoți, să ne gândim la ei să vină cu plăcere să petreacă în pensiunile de pe Valea Gurghiului. De aceea, am invitat la festival pe ministrul Turismului să ne ajute să găsim calea prin care să putem aduce fonduri europene să putem dezvolta această zonă. Se discută despre un lucru care se poate realiza, se poate face o pârtie de schi în Vârful Seaca și spre Sovata și spre Valea Gurghiului. De aceea e nevoie de asfalt până în fundul munților. Totul depinde de noi, de modul cum ne iubim unii pe alții și ne promovăm calitățile, să ne putem bucura de realizările fiecăruia dintre noi. Așa vom reuși, doar dacă vom fi împreună. La mulți ani, români! La mulți ani, România! Să trăiască Valea Gurghiului!” a precizat Vasile Gliga, președintele PSD Mureș.