Concurs de desene dedicat Zilei Poliţiei Române

Pentru că siguranţa copiilor ocupă un loc important în preocupările poliţiştilor, în seria manifestărilor organizate pentru marcarea Zilei Poliţiei Române – 25 Martie – se înscrie şi concursul de desene-felicitări organizat de Poliţia mureşeană, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, pentru a afla cum văd copiii/ elevii această instituţie.

Elevii de clasele 0-V din judeţul Mureş sunt invitaţi să se înscrie în concurs cu desene/felicitări pe această temă, putându-se aborda modalitatea în care copiii percep Poliţia, rolul poliţistului, apropierea copiilor de această instituţie, ori cum ar trebui să fie lumea din jur pentru ca cei mici să se simtă în siguranţă, gânduri pentru Poliţie la ceas aniversar.

Lucrările pot fi trimise prin poştă sau depuse personal la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, din Tg-Mureş, str. Borsos Tamas nr. 16, în atenţia Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, până la data de 16 martie 2018.

Regulile sunt puţine, pentru a nu îngrădi gestul copiilor. Totuşi, fiecare lucrare trebuie să fie realizată de o singură persoană. De asemenea, fiecare copil poate participa în concurs cu maxim două (2) lucrări – desene/felicitări.

Pe fiecare lucrare să apară vizibil: numele, prenumele elevului, şcoala, clasa, numele şi nr. de telefon al învăţătorului sau părintelui, urmând ca în momentul afişării publice aceste date să fie protejate.

Pentru secţiunea desen, lucrarea trebuie să aibă dimensiune A3 (bloc mare de desen) şi poate fi realizată în acuarelă/tempera sau creion.

La aprecierea lucrărilor se vor avea în vedere câteva criterii: respectarea temei de concurs, claritatea mesajului şi originalitatea lucrării.

Analiza lucrărilor se va desfăşura pe cele 2 secţiuni – DESENE şi FELICITĂRI, având în vedere vârsta, respectiv pe categorii: cls.0-I, II-III, IV-V.

Premierea câştigătorilor va avea loc în jurul datei de 25 martie (câştigătorii vor fi anunţaţi telefonic despre detaliile organizatorice), aceştia urmând să primească produse de papetărie/rechizite, puzzle-uri, precum şi o vizită la Poliţie.

Compartimentul de Informare si Relatii Publice IPJ Mures

anunt concurs ZP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*