Reghinul – capitala portului popular
Putem spune că timp de două zile, Reghinul a fost capitala portului popular şi al dansului popular. Asta pentru că vreme de două zile, iubitorii de tradiţii au renunţat la modernism şi au dat mâna cu tradiţia şi istoria locală, întâlnindu-se la ediţia a XI-a a Balului Însuraţilor de la Reghin, ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri.
Balul Însuraţilor, un eveniment unde an de an se adună sute de persoane îmbrăcate în costum popular, este marcă înregistrată de Vasile Gliga din anul 2010.
Aşa cum ne-am obişnuit, an de an, primirea este făcută cu pâine şi sare, de diferite grupuri. Dacă în anii precedenţi au întâmpinat oaspeţii grupuri din Solovăstru, Hodac, Ibăneşti sau Nadăşa, în acest an a venit rândul grupului din Reghin sub coordonarea lui Ilie şi Valerica Frandăş să-i primească pe invitați.
În deschidere, rapsodul popular Vasile Crişan şi-a spus „cuvântul” în stilul său caracteristic, prin sunetul tulnicului, iar binecuvântarea evenimentului a fost dată de preotul Eugen Oprea din Ibăneşti.
Fiecare participant a primit câte o cocardă tricoloră, în semn de amintire, iar invitaţii au fost aşteptaţi să scrie în cartea de onoare impresii legate de eveniment. „Fără emoţie şi fără trudă un lucru deosebit nu se poate realiza. În jurul tău trebuie să ai o echipă şi o fată ca Dumitriţa care este creierul Balului Însuraţilor de la Reghin. Toţi participanţii din sală au dat emoţie şi s-au simţit bine. Au venit aici pentru a trăi româneşte. În fiecare an ne propunem să facem ceva deosebit, iar în acest an, ideea de a celebra cea de-a XI-a ediţie sub egida Centenarului Marii Uniri a venit ca o mănuşă, motiv pentru care zic că a fost cea mai reuşită ediţie. Lumea se întrece în a îmbrăca costume noi, creaţii noi şi zic că deja s-a creat o piaţă în a se crea costume populare. Sunt bucuros şi optimist că acest Bal al Însuraţilor lasă urme peste veacuri” a declarat Gliga Vasile Ghiorghe gazda şi organizatorul evenimentului.
În cele două zile de bal, numeroşi participanţi au răspuns prezent, venind din toate colţurile ţării, cât şi din străinătate, reprezentând cu drag zona din care provin, prin costumul popular, pentru a scrie o frumoasă poveste despre tradiţii şi autenticitate.
Comuna Deda susţine tradiţia
Nu au lipsit de la Balul Însuraţilor edilii comunelor de pe Valea Mureşului, Valea Gurghiului şi Valea Beicii. Lucreţia Cadar, primarul comunei Deda, a fost şi în acest an prezentă la eveniment, reprezentând comuna cu mândrie. „Acest eveniment cultural este poate cel mai mare din judeţul nostru şi poate chiar din România, cu o participare deosebită. Pune în valoare şi promovează potenţialul artistic, turistic, cultural al Văii Mureşului Superior, Văii Gurghiului şi a Reghinului. Acestui eveniment ne-am alăturat şi noi, cei din comuna Deda an de an, prezenţi la fiecare ediţie pentru că la noi, în Deda, este tradiţie, este continuitate şi cultură. Primăria comunei Deda susţine tot ce este istorie, tradiţie, tot ce înseamnă costum popular, tot ceea ce este frumos şi de aceea ne numărăm printre participanţii la acest bal deosebit. Comunitatea noastră a obţinut şi titlul de comună culturală la jumătatea anului 2017 şi prin aceasta ne mândrim că Ansamblul „Cununa Călimanilor” prezent astă-seară în scenă, a adus frumuseţea jocului şi a portului popular, ei numărându-se printre cei care au fost desemnaţi ca şi dansatorii cei mai buni şi care ne-au adus titlul de comună culturală a României” a declarat Lucreţia Cadar.
„Sper ca acest Bal să scrie istorie”
Maria Precup, primarul municipiului Reghin „Este un eveniment deosebit şi chiar dacă sunt în convalescenţă după o răceală şi zece perfuzii mă simt extraordinar. Acest Bal al Însuraţilor, am hotărât ca în acest an să-l numim Balul Unirii tocmai pentru Centenar. Faptul că sunt atât de multe persoane din alte localităţi, nu doar din Reghin, îmi încântă sufletul şi spun că Balul Însuraţilor a trecut granița judeţului şi aduce parteneri din toate zonele ţării, ceea ce înseamnă că n-a fost degeaba efortul celor unsprezece ediţii. Îi felicit pe organizatori, ştiu ce efort mare au făcut şi le mulţumesc participanţilor că întotdeauna au răspuns pozitiv la invitaţie şi sper ca acest bal să rămână veșnic şi să scrie istorie, istoria municipiului, aşa cum a început ca Reghinul să fie oraşul Viorilor şi al Dansului Sportiv, să fie şi oraşul Portului Popular şi al Însuraţilor.
„Identitatea poporului român nu se pierde”
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Alexandru Cîmpeanu nu a lipsit de la marele eveniment al Reghinului, îmbrăcând cu drag şi mândrie costumul popular „Într-o mare identitate românească nu pot decât să mă simt excelent. Iată că identitatea acestui frumos popor, care vine din negura timpului, nu se pierde. Au trecut o sută de ani de la Primul Război Mondial, a trecut şi al Doilea Răboi Mondial peste acest popor, dar el şi-a păstrat identitatea. Aici o mână de oameni adevăraţi, vin şi fac dovada că suntem în măsură să păstrăm această identitate şi să o ducem în istorie cât va exista umanitatea”.
Dumitru Fărcaş impresionat de eveniment
Bucate alese au fost servite la mesele petrecăreţilor, iar muzica populară adusă de artişti locali precum Sorin Pantea, Maria Neag, Doru Pop, Mihaela Botoș Lateş, Alexia Aştelian, Anuţa Toncean-Crişan, Florina Oprea, Nelu Şopterean, dar şi artişti de talie naţională precum Dumitru Fărcaş, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, le-au încântat sufletele sutelor de invitați, aceștia greu desprinzându-se din hore şi învârtite.
Dumitru Fărcaş a mărturisit că „Sunt fericit că mă aflu astăzi aici, aproape de Valea Mureşului, o zonă care mi-a rămas atât de dragă încă din anii studenţiei, făcând ore de oboi cu regretatul Pavel Tornea. Atunci am cunoscut nobleţea sufletească a acestor oameni. Iar la această invitaţie de serate româneşti, închinate Centenarului, am participat cu mare bucurie. Mă simt extraordinar de bine înconjurat de atât de mulţi oameni îmbrăcaţi în straie populare, în haine de sărbătoare. Le doresc tuturor românilor, indiferent unde se află, gânduri bune şi dragoste pentru ţara lor. Şi să nu uite niciodată că lumea asta e plină de ţări, dar numai una e a lor, cea în care s-au născut şi trebuie să o iubească”.
Parte a Balului Însuraţilor a fost şi expoziţia cu obiecte tradiţionale expuse de meşterii populari din Idicel Pădure, Pietriş, Filea, Morăreni, Bistriţa şi Cluj-Napoca, care au adus cu ei costume populare, covoare, ştergare, linguri de lemn sculptate, icoane, păpuşi îmbrăcate în costume populare.