Scapă gratis de deşeurile electrice
Reghinul reciclează
O nouă acţiune marca RoRec se desfăşoară în Reghin sâmbătă, 9 decembrie, între orele 10.00 – 17.00. Este vorba despre acţiunea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în cadrul Campaniei „Locul deșeurilor nu este în casă!”.
Aşadar dacă aveţi deşeuri electrice ori aparatură veche, defectă de care vreţi să scăpaţi, sunteţi aşteptaţi la punctul de colectare provizoriu din incinta Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin. Obiectele grele sau voluminoase, de minim 30 kg, pot fi preluate gratuit de la domiciliu. Pentru programarea unui transport gratuit, cetățenii pot apela gratuit numerele de telefon 0741.028.787 sau 0800.444.800.
În cadrul campaniei sunt puse în joc şi premii printr-o tombolă pentru cetăţenii responsabili, ca recompensă pentru deşeurile predate.
Evenimentul este organizat de Municipiul Reghin în parteneriat cu SLC Mureș și Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.