RoundWood Adventure – un altfel de timp liber!

RoundWood Adventure – un altfel de timp liber!

În week-end-ul 22-24 septembrie Fondul Comunitar Reghin organizează la Pădurea Rotundă, împreună cu mai multe organizații partenere: Asociația Club Sportiv Vertigo, Milvus Group, UndaVerde, Asociația Șura, Academia Velo, No-Mads (hamaculmeu.ro), Grupul de inițiativă „Inspired by nature, connected with humanity!”, un festival de promovare a tuturor proiectelor finanțate prin „Abonament pentru Comunitate”, proiecte care au fost implementate pentru a valorifica frumusețea pădurii noastre.

Activitățile care se vor desfășura în decursul celor 3 zile de festival sunt: Tiroliană, Panou de cățărat, Joc la înălțime (cu lăzi), Ture organizate cu ghid pe traseele Velopoteca, Închiriere de biciclete pentru parcurs traseele, Plimbări pe potecile din pădure, Badminton, Frisbee, Tir cu arcul, Prezentare „Punct informare Prigoria”, Ateliere de creație și conectare cu natura, Muzică, Teatru.

Vom avea în fiecare zi picnic comun, în natură, cu produse locale, fiecare aducând surplusul din cămara proprie, produse naturale făcute acasă, fructe, legume din grădina proprie sau cumpărate de la producători locali (din Ținutul Reghinului) pe care le vom împărți cu toții ca într-o comunitate inimoasă ce suntem noi. Vom socializa și ne vom cunoaște mai bine unii cu alții având la bază economia darului, Hămăceală – oferită de hamaculmeu.ro (10 hamace instalate în pădure). Vom mai avea și alte activități distractive și de asemenea pe toată durata festivalului vom avea Dj care ne vor asigura cea mai bună muzică de ambient.

Vom avea și activități voluntare de ecologizare a pădurii – în fiecare zi vom aduna gunoaie la început de program (sau pe parcursul zilei cine dorește) cam 30 – 60 minute (adunăm gunoaiele din zona unde se desfășoară festivalul).

Pe pagina de facebook Fondul Comunitar Reghin puteți obține mai multe informații referitoare la program și activitățile propuse.

Așadar, vă așteptăm la RoundWood Adventure!

 

Fondul Comunitar Reghin

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*