Primul jandarm mureșean din comanda Jandarmeriei Române a fost lăsat la vatră!

 

Primul jandarm mureșean din comanda Jandarmeriei Române a fost lăsat la vatră!

Vineri, 11 august, în incinta Consiliului Județean Mureș, Sala Mare de Ședințe, a avut loc Ședința solemnă de trecere în rezervă a colonelului Iulius Cenean, precum și predarea comenzii Grupării de Jandarmi Mobile Regele Ferdinand I Târgu-Mureș.

În prezența oficialităților și a cadrelor active, în rezervă sau în retragere ale Jandarmeriei Mureș, colonelul Iulius Cenean a lăsat haina militară în schimbul unei vieți în care liniștea și familia îi vor fi colegi permanenți.

 

La împlinirea vârstei și a vechimii în serviciu, începând cu data de 01 august 2017, colonel Iulius Cenean, a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie.

Astfel, după o carieră militară de 30 de ani, timp în care a ocupat mai multe funcții de ofițer, în unitățile Jandarmeriei Române la Constanța, Mureș și Covasna, trecerea în rezervă  s-a făcut din postura de împuternicit prim adjunct al Inspectorului General al Jandarmeriei Române.

În anul 1987, ca proaspăt absolvent al Școlii de Ofițeri București, profil Jandarmi, în grad de locotenent, a fost repartizat la o unitate militară din județul Constanța. După 5 ani, în anul 1992 ofițerul a reușit să se apropie de meleagurile natale și până în anul 2010 a ocupat diferite funcții, în cadrul Jandarmeriei Mureșene.

Ultimii 12 ani ai carierei militare au reprezentat o ascensiune continuă pentru colonelul Iulius Cenean, acesta ocupând funcții de prim adjunct al inspectorului șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean (I.J.J) Mureș, împuternicit inspector șef la I.J.J. Mureș, inspector șef al I.J.J. Covasna și timp de 4 ani,  comandant al Grupării de Jandarrmi Mobile Târgu-Mureș.

Pe parcursul carierei a fost recompensat cu mai multe ordine și distincții militare, iar ca o încununare a eforturilor depuse, pentru profesionalismul de care a dat dovadă, domnul col.(r) Cenean Iulius a fost numit Împuternicit Prim-adjunct al Inspectorului General și Șef al Statului Major al Jandarmeriei Române.

Atribuțiile i-au fost preluate de domnul col. Kovacs Emil, cel care este în continuare împuternicit comandant al Grupării de Jandarrmi Mobile „Regele Ferdinand  I”  Târgu-Mureș, până la încadrarea funcției.

Colegii de breaslă i-au transmis un mesaj emoționant: „Acum, la finalul carierei dumneavoastră, vă destăinuim că suntem onorați că ne-ați fost coleg și asta deoarece sunteți primul și unicul ofițer mureșean care a ajuns pe cea de-a doua poziție în fruntea Jandarmeriei Române. Vă mulțumim pentru tot ceea ce, cu strădanie şi tenacitate ne-aţi învăţat, pentru modul în care ați condus destinul acestei mari familii a Jandarmeriei Mobile Mureșene. Vă dorim  sănătate și viață lungă!

        Avem onoarea să vă salutăm cu deosebit respect, domnule colonel!”

 

   Conducerea unității, cadrele militare și personalul civil

               din cadrul Grupării de Jandarrmi Mobile

             „Regele Ferdinand  I ”  Târgu-Mureș

 

 

Alexandra COTOI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*