DESCHIDE-ŢI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!”

DESCHIDE-ŢI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!

 

„Astăzi am învăţat să îmi preţuiesc mai mult libertatea şi să mă gândesc mai bine înainte să fac ceva!”, „Gândul de azi…să ascultăm de părinţi, nu de prieteni…”, „Dacă nu ai libertate, nu ai parte de nimic…”, „Am aflat lucruri noi de la oameni care au avut puterea să ne avertizeze despre lucruri pe care nici nu ni le-am închipuit…” – sunt doar câteva reacţii ale liceenilor care au participat la întâlnirile cu persoanele private de libertate în cadrul Proiectului „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”.

 

În 7 iunie, a avut loc ultima activitate derulată în cadrul proiectului intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit, de la începutul noului an şcolar şi până în prezent, 19 întâlniri, coordonate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ale unor grupuri de elevi de la majoritatea liceelor mureşene (inclusiv Sighişoara, Gurghiu, Band), cu persoane aflate în stare privativă de libertate în Penitenciarul Tîrgu Mureş.

 

Întâlnirile elevilor de liceu cu persoane tinere aflate în stare privativă de libertate au avut ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional. Elevii au avut ocazia să afle direct de la cei privaţi de libertate, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate.

 

Activităţile au fost moderate de poliţiştii de prevenire, cu sprijinul reprezentanţilor Penitenciarului Tîrgu Mureş, iar subiectele au fost legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora.

 

Accentul s-a pus şi pe importanţa majoră a relaţiei între copil şi părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situaţii de criză, iar celălalt aspect se referă la ideea greşită de a eticheta persoanele după o singură greşeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege şi fărădelege şi la uşurinţa cu care fiecare poate să ajungă să greşească.

 

Cele 19 activităţi au avut peste 1000 de beneficiari direcţi, din 19 licee, din judeţul Mureş şi au fost coordonate de poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității.

 

A.C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*