Ghiţă cel mare şi sacrificat …

Vrem nu vrem, în perioada asta Ghiţă este subiect principal. Îl vedem ba la portiţe, vorba cântecului, ba prin curţi şi îi auzim guiţatul din ce în ce mai des. Asta-i tradiţia!

Deşi mai sunt încă zile bune până la sărbătoarea Crăciunului, oamenii păstrează obiceiul din moşi strămoşi şi-l taie pe Ghiţişor. Sacrificat în fel şi chip, fie tradiţional, fie după noi reglementări europene, porcul nostru-i pus la fum, pentru ca mai apoi să umple mesele şi burţile gospodarilor în prag de iarnă, fiind transformat în preparate după reţete vechi. Însă, până atunci e cale lungă, atât pentru el, cât şi pentru gospodari. Ar putea cumpăra carnea gata preparată, dar nu-i aceeaşi treabă. Unii zic că dacă nu se aude porcul guiţând în bătătură, nu se simte venirea Crăciunului.
Pe lângă cei care au de câştigat în această perioadă este şi măcelarul. El este chemat dis-de-dimineaţă pentru a pune capăt unei lungi poveşti de peste an, dintre Ghiţă şi gospodari.

…e frig de îngheaţă apele…
dsc_8457Porcul de azi a fost crescut doar cu cereale şi apă, aşa că stăpânul se mândreşte cu asta. Măcelarul Lulu, sacrifică porci de mai bine de 30 de ani. A învăţat meserie de la tatăl lui. Îşi aminteşte cum în trecut porcii se pârleau cu paie, iar uneori, când frigul era prea mare şi nu era chip de stat afară, Ghiţişor era dus în casă, pus pe tulpini de porumb (jupi n.r. regionalism), unde măcelaru-şi continua treaba. „Am tăiat şi porci mici şi porci mari. Îmi amintesc de primul porc tăiat de mine. Era mai mult de antrenament pentru că avea vreo 30 de kilograme. În schimb cel mai mare a avut către 350 de kilograme, era un landras. Trebuie să te acomodezi şi după zonă şi după oameni, pentru că-i diferit de la zonă la alta” ne spune Lulu în timp ce lucrează de zor. Azi, şef e chiar măcelarul care-şi face treaba cu răbdare şi pricepere. Pe lângă cuţitul de care este nedespărţit în această perioadă a anului, are nevoie de apă caldă, multe vase şi de câteva mâini pentru ajutor, atât pentru scosul porcului din coteţ, cât şi pentru tratamentul special pe care avea să-l primească Ghiţă.
La scurt timp după înjunghiere, urmează pârlirea porcului, care astăzi se face cu pârlitoare electrică. Cu apă caldă, porcu-şi face ultima baie, femeile, stau jur împrejur şi dau o mână de ajutor.  Nu după mult timp, intră în joc şi medicul veterinar. El are una dintre cele mai importante sarcini de rezolvat: verifică proba de carne. Dar Ghiţă-i sănătos tun, fapt ce duce la continuarea activităţii.
În unele locuri, până la terminarea porcului, cei din jurul lui se ominesc cu un pahar de ţuică, pentru încălzire. Însă, azi aici, deşi există medicamentul pentru trup şi suflet, bărbaţii-s şoferi, aşa că se ling pe bot, întreţin atmosfera de sărbătoare cu voie bună, veselie şi bancuri.
Ghiţă-i tăiat şi curăţat, dar treaba măcelarului nu-i nici pe la jumătate. În scurt timp, porcu-i transformat în bucăţi, puse fiecare la locul ei. Separarea cărnii o face tot măcelarul. El ştie prea bine care unde merge. Ce grăsime rămâne la jumări, care rămâne pentru slănină, pentru untură, care la chişcă, care la tobă, care la afumat.
Sunt şi copii în jur, care-s nerăbdători să jumulească porcul, să „fure” şoric pe care-l mânâncă cu sare şi să li se ofere o bucăţică de ureche ori de coadă pe care să le ronţăie ca o recompensă pentru nasul şi obrajii îngheţaţi de frig.
Ghiţă-i gata de pus la fum, de făcut prima tocană, pomana porcului… Măcelarul o ia de la capăt, deoarece gospodarii au doi porci de sacrificat anul ăsta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*