Destin cusut cu mărgele marca Virginia Linul

Coloritul viu al costumelor populare, dragostea pentru straiele strămoșilor,  dar și dorința de a duce mai departe identitatea și autenticitatea poporului român, sunt doar câteva dintre principiile care au făcut-o pe cunoscuta creatoare de costume populare Virginia Linul, din Salva, județul Bistrița-Năsăud,  să ducă această meserie mai departe, din generație în generație.  Creatoarea de costume a înţeles că meşteșugul popular poate fi ridicat la nivel de artă şi a exploatat acest lucru în toate privințele, demonstrând că se poate cupla calitatea, cantitatea, dar și pasiunea . Când toată lumea fugea de tradiţii, de ideea de a duce mai departe portul tradițional, de a purta costum popular, Virginia Linul a început o campanie de revigorare a meşteşugului şi de promovare a acestuia în toate colţurile lumii. După 1990, când meşteşugurile au început să moară, când tinerii au început să aspire spre  oraş, să fugă de tradiţii, tocmai pentru că nu conştientizau că au de dus mai departe o moştenire importantă, cu o valoare inestimabilă, Virginia Linul a știut să-i acorde importanța cuvenită.  „Am crescut cu meseria în casă. Mama mea făcea pieptare, pânzături, cămăşi, trăistuţe, tot ce ţinea de portul popular. La noi în casă era sursa de venit. Cred că pe la vârsta de cinci ani am început să pricep ce făcea mama şi cred că tot în vremea aceea am cusut prima floricică din mărgele pe o bucată de catifea. Acum, pot să spun că ştiu foarte mult despre confecționarea costumelor populare, am încercat să învăț și să mă documentez foarte mult despre tot ce înseamnă model, colorit, pentru că este de datoria noastră, a meșterilor populari, să oferim celor ce-și doresc să îmbrace un port tradițional, un costum corect executat, care să respecte autenticitatea zonei pe care o reprezintă” a precizat meșterul popular Virginia Linul. Chiar dacă viața și schimbările social-politice care s-au abătut asupra României au făcut-o să se îndrepte și spre alte activități economice, în cele din urmă, dragostea pentru costumul popular a făcut-o să se reîntoarcă și să privească mult mai încrezătoare spre acest meșteșug.
Frumusețile care au ieșit din mâinile meșterului popular Virginia Linul au atras atenția cunoscutului designer vestimentar francez, Philippe Guilet, alături de care aceasta a lucrat timp de şase luni la crearea uneia dintre  cele mai originale colecţii de modă din România, „100%.RO”. Cele 31 de ţinute inspirate din portul popular românesc au fost  prezentate şi la Paris pe podiumurile Grand Palais.  „Cinci dintre cele mai bune femei ale mele au lucrat alături de mine la realizarea hainelor acestea. Am lucrat, de exemplu, la o jachetă cinci săptămâni, intensiv, şi am cusut pe ea 2,5 kilograme de mărgele. Este singura pe care am cântărit-o, dar şi celelalte au presupus foarte multă muncă” a mărturisit meșterul popular Virginia Linul.
Casa din Salva a doamnei Linul este locul în care toți cei care îi trec pragul pot să-și achiziționeze un port popular complet, dar și să admire minimuzeul de aici.

(sursa foto facebook Virginia Linul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*