Elevii şcolii generale din Glăjărie adună fructe şi legume pentru nevoiaşi

Timp de o săptămână, în perioada 14 – 20 noiembrie, Şcoala Gimnazială din Glăjărie răspunde afirmativ acţiunilor de ajutorare. Conducerea şcolii anunţă faptul că se implică în cadrul acţiunii comunitare de sprijinire a copiilor cu situaţie materială precară, organizând “Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, activitate ce face parte din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC). Coordonatorii proiectului la nivelul şcolii din Glăjărie sunt profesorul Nagy László-Csaba şi directorul adjunct, profesor Szász Teréz.

“Acţiunea constă în colectarea fructelor şi legumelor donate de familiile din localitate, care îşi permit să doneze astfel de alimente celor nevoiaşi. Alimentele colectate de elevii şcolii noastre vor fi distribuite de şcoală acelor familii care dobândesc dificultăţi în alimentaţia copiilor” se arată într-un comunicat postat pe pagina de facebook a coordonatorului de proiect, Szász Teréz.  Prin intermediul acestei acţiuni, elevii sunt familiarizaţi cu voluntariarul în folosul comunităţii. La sfârşitul proiectului se va realiza un album cu fotografii şi se vor acorda diplome voluntarilor implicaţi.

Anul trecut 40 de elevi din ciclul gimnazial din cadrul şcolii generale din Glăjărie s-au implicat în această activitate, reuşind să adune peste 300 de kg de fructe şi legume, acestea fiind distribuite unui număr de 31 de familii nevoiaşe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*