Voluntarii unei companii de distribuție a gazelor au adus bucurie copiilor de la Casa Maria II din Reghin
30 de voluntari de la o companie națională de distribuție a gazelor au muncit în cadrul unei acțiuni de voluntariat, pentru a pregăti sera Așezământului Casa Maria II din Reghin, pentru cultura de anul viitor. Ei au curățat spațiul și au pregătit pământul pentru o nouă cultură de legume, care deservesc cele 55 de suflete de la Casa Maria. Aici trăiesc 20 de copii orfani sau provenind din familii cu situație financiară precară, iar alți 35 de copii vin zilnic la Centrul de Zi, unde sunt serviți cu hrană caldă și își fac temele pentru școală.
„Sunt încântat că astăzi, împreună cu colegii mei, am reușit să aducem o mică bucurie copiilor din centru. Sunt tatăl a doi copii și mă gândesc că poate fiecare din noi ar trebui să facem câte ceva pentru a-i ajuta pe copiii aflați în situații dificile” a precizat Florin Feier, operator distribuție în cadrul E.ON Distribuție România, care a fost ajutat îndeaproape de directorul general, Torsten Roeglin.
Președintele Asociației Filantropia Reghin, Dimitrie Gherman, s-a arătat încântat de sprijinul primit de la voluntari, mărturisind că i-ar plăcea ca acest gen de acțiuni să fie îmbrățișat și de alți membri ai comunității reghinene „până la urmă este puterea exemplului care se dă comunității de a ne implica fiecare după posibilitățile noastre acolo unde este nevoie. Este un exemplu de implicare în comunitate care ar trebui să fie urmat de cât mai multe companii. Le mulțumim voluntarilor și ne bucurăm că au ales să vină la centrul nostru”.
Pe lângă munca în seră, voluntarii au recondiționat spațiul destinat recreerii celor mici, la finalul acțiunii, aceștia oferind dulciuri copiilor de la Casa Maria II.