
Mureș, dorurile tale…
În perioada 27-28 octombrie, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș (C.J.C.T.E.A. Mureș), în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Reghin și Casa de Cultură „dr. Eugen Nicoară” Reghin, organizează cea de-a IV- a ediție a Festivalului de interpretare a cântecului popular „Mureș, dorurile tale…”.
Preselecția a avut loc vineri, 30 septembrie, iar juriul de specialitate, format din artistul Ciprian Istrate, cercetător științific Maria Borzan, redactor muzical Maria Costea Lirca, conferențiar universitar Ramona Preja și Iuliu Praja, manager C.J.C.T.E.A Mureș, a admis 14 concurenți care vor evolua pe scena Casei de Cultură „dr. Eugen Nicoară” în perioada festivalului. Astfel, Adela Săbăduș, Maria Grama, Răzvan Porime, Dorina Iuliana Oprea, Adriana Dunca, Alex Naghi, Raul Andrei Tamba, Larisa Cotoi, Daiana Suceava, Loredana Gor, Adina Nistor, Miruna Andreea Dina, Maria Emanuela Câmpean și Ionel Bumbu se vor lupta prin intermediul cântecului popular pentru Marele Trofeu al Festivalului. Tinerii interpreți vor interpreta o doină sau baladă fără acompaniament muzical, pentru ca apoi să cânte alături de orchestră. La final, ei vor trebui să își prezinte portul popular pe care îl reprezintă.
Calitatea vocii și a interpretării, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor, ținuta scenică, precum și frumusețea și autenticitatea costumului popular vor fi criteriile conform cărora juriul va atribui mult râvnitul Trofeu al Festivalului.
Festivitatea de premiere și Gala Laureaților va avea loc în data de 28 octombrie, în cadrul unui spectacol folcloric ce va începe la ora 17:00, pe scena Casei de Cultură „dr. Eugen Nicoară”. Organizatorii au pregătit un adevărat regal muzical oferit de interpreți de muzică populară consacrați Vlăduța Lupău, Dorina Oprea, Nicolae și Nicolae Mureșan Junior, Alexia Aștelian și Cosmin Cotârlă, evenimentul fiind prezentat de Anca Branea, interpret de muzică populară și moderatorul emisiunii „Buchet folcloric ardelean” la Ardeal TV.