
Parada Taurilor din Sângeorgiu de Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Paradei Taurilor din Sângeorgiu de Mureș, organizată de Semtest BVN Mureș a adunat sute de fermieri din întreaga țară, sub dealul Tofalăului, sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 11. Invitații au fost primiți cu cele mai noi genetici de talie mondială, exemplarele prezentate în ring fiind de-a dreptul formidabile. De la eveniment nu au lipsit specialiștii în domeniul creșterii animalelor, care le-au oferit invitaților, ultimele noutăți în materie de legislația creșterii animalelor, legislație ce se dorește a fi modificată sistematic, astfel încât, beneficiarii de drept a-i ajutoarelor destinate în acest scop să poată continua această ramură a agriculturii.
Despre lacunele sistemului legislativ, dar și măsurile ce au fost luate pentru a ameliora creșterea animalelor în România, a vorbit președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc „în cadrul conferinței Semtest BVN, s-a realizat o dezbatere cu tema creșterii animalelor la nivel național. Tot ceea ce s-a făcut în ultima perioadă, începe să aducă o normalitate. S-au deschis multe piețe, dar este foarte greu, acum după ce în doi ani de zile s-au lichidat aproape 40% din efectivul de bovine din România, să se onoreze această cerere care vine înspre noi, înspre România, în acest moment. Am reușit și chiar am simțit niște sume de bani foarte frumoase pentru creșterea vacilor în România. Sunt sume care se vor menține și în anul 2016. Am reușit să notificăm și să corectăm greșelile făcute de funcționarii din Minister, pentru că în momentul în care au modificat schemele de plată, au introdus după cele 10 capete, cuvântul eligibil și care i-au lăsat pe mulți fermieri fără să poată beneficia de aceste sume de bani” a precizat acesta, în cadrul Paradei taurilor din Sângeorgiu de Mureș. Pe lângă asta, Caudiu Frânc speră ca în urma discuțiilor avute „să nu mai trebuiască să dăm bani din România pentru a aduce genetică dinafară”.
Evenimentul a reprezentat prilejul ideal de aniversare a celor 40 de ani de activitate Semtest BVN în România, colaboratorii primind din partea organizatorilor cupe și diplome în semn de prețuire a sprijinului oferit de-a lungul anilor.
Gazda evenimentului, ing. Valer Sician, a vorbit pe întreaga durată a paradei despre rezultatele avute de taurii expuși, semn că Semtest BVN reprezintă din punct de vedere genetic, un pilon principal pentru crescătorii de animale din România, dar și din străinătate.