Încă din cele mai vechi timpuri, omul a aspirat spre evoluţie, atât asupra societăţii în care trăieşte, cât şi a caracterului şi a personalităţii sale. După mai mulţi ani în care tehnologia, evoluţia şi societatea au cunoscut numeroase modificări, o importanţă  deosebită trebuie acordată şi evoluţiei umanităţii. Din momentul în care omul a devenit o fiinţă conştientă, acesta a încercat să stăpânească lumea prin cunoaşterea ei. Dincolo de structura sa biologică, omul este o fiinţă complexă, capabilă să se autodepăşească, un creator de valori spirituale şi  materiale  transmisibile din  generaţie în generaţie, iar în cazul în care capacităţile creierului uman nu cunosc limite, cu toate acestea, de multe ori şi în foarte multe situaţii ne găsim în imposibilitatea de a găsi o rezolvare. În decursul a milioane de ani, evoluând de la omul primitiv la cel contemporan, omul a trecut de la limbajul nearticulat la un limbaj complex şi elevat, realizând un schimb de experienţă cu ceilalţi membri ai comunităţii. În comunităţile primitive, personalitatea membrilor era nediferenţiată şi coincidea cu cea a grupului.  Odată cu apariţia formelor de scriere, se remarcă necesitatea omului de a localiza informaţia pe un suport extern, de a o stoca şi de a o distribui celorlalţi membri ai comunităţii sale. Aşa au apărut primele structuri care depozitează cunoaşterea şi informaţia, aşa au luat naştere relaţiile sociale şi convieţuirea în bune condiţii, toate aceste premize ducând spre un lucru foarte important pentru societatea modernă, şi anume COMUNICAREA. Chiar dacă mai sus am putut constata faptul că încă din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să descopere, să cunoască şi să comunice prin cât mai multe forme, conştientizând asta ca pe o clară evoluţie spirituală şi socială, în prezent se poate vedea ucis de propriile descoperiri. Transformat într-un mic sclav al tehnologiei, locuind în spaţii rigide, înconjurat de calculatoare, televizoare, conexiuni la internet şi multe alte „evoluţii” ce au revoluţionat lumea, omul modern uită să mai comunice, uită să comunice privindu-şi interlocutorul în ochi…şi atunci mai putem oare vorbi de o evoluţie? Nu este ea, de fapt, o involuţie a caracterului uman, invers proporţională cu evoluţia societăţii? Ce așteptări avem de la modernitate? Cu toţii ştim faptul că ne dorim maşini care vor zbura, internet asemănător cu viteza luminii, medicamente care să distrugă cancerul şi multe alte astfel de evoluţii, însă putem  să enumerăm la fel de clar şi aşteptările pe care le avem de la umanitate? Realizăm oare faptul că pe zi ce trece, omul aspiră spre involuţie spirituală, culturală sau chiar umană? Realizăm cât de uşor cădem într-un abis al comunicării defectuase, fără a ne privi în ochi şi fără a-l avea faţă în faţă pe cel cu care vorbeşti? Comunicăm prin mesaje, mailuri, emoticoane….şi din ce în ce mai rar prin viu grai. Acest acces nelimitat la informaţie şi cunoaştere nu a făcut altceva decât, într-un mod paradoxal, să ne îngrădească orizonturile, să ne facă să depindem de tot ceea ce înseamnă energie electrică, pentru că o zi fără electricitate, în societatea zilelor noastre, este simţită asemănător unui dezastru nuclear, în timp ce omul nu cunoştea elecricitatea în trecut. Toate aceste beneficii produc dependenţa noastră faţă de inovaţie şi tehnologie, când noi ar trebui să fim dependenţi doar unul de celălat! După un lung şir de constatări sumbre şi înspăimântătoare ale evoluţiei umane, cred că ar fi foarte sănătos dacă ne-am uita puţin în spatele a ceea ce înseamnă ecranul telefonului, monitorul calculatorului şi să încercăm o zi de supravieţuire în mijlocul muntelui şi al naturii, prin zone în care internetul şi telecomunicaţiile sunt încă mistere.